Anunț de ultimă oră al medicilor despre starea lui Mihai Constantinescu

Anunț de ultimă oră al medicilor despre starea lui Mihai Constantinescu

Internat de mai multe luni la Spitalul Floreasca, Mihai Constantinescu dă semne de revenire.

Cadrele medicale de la Spitalul de Urgență Floreasca susțin că îndrăgitul artist este mai bine, în prezent fiind hrănit pe gură. Pentru Mihai Constantinescu este, în mod cert, o evoluție considerabilă a stării sale de sănătate.

Conform România TV, informațiile doctorilor au fost confirmate şi de apropiați ai interpretului de muzică ușoară. Un prieten al familiei Constantinescu a dezvăluit câteva amănunte interesante din viața artistului.

„Mihai se simte mai bine. Este adevărat, e foarte slăbit, dar există o evoluție vizibilă în cazul lui, în ultima perioadă. Drept dovadă, doctorii care îl monitorizează permanent au decis să îi administreze mâncăruri ușoare, în special supe și legume pasate. Partea de hrană și irigare a organelor este făcută în continuare prin perfuzii, pentru a se evita complicațiile la rinichi. Mai mult, artistul a început să își miște membrele și, de câteva ori, în sfârșit, a reușit să se ridice”, a declarant prietenul de familie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Și asta nu e tot, veștile bune curg dinspre Spitalul Floreasca. Același amic a continuat: „Mihai Constantinescu se reface în spital. De la începutul săptămânii, el a făcut o serie de progese, poate minore pentru mulți, dar extrem de importante pentru el și familie. Dacă inițial și-a putut mișca mâinile, acum a băut apă singur, din cană. E o minune! Toată lumea se roagă și speră ca lucrurile să evolueze și mai mult”.