Dosarul RCS@RDS în care Camelia Voiculescu a fost cercetată ar putea fi reevaluat de procurori. Realitatea TV transmite că este vorba despre achitarea fiicei lui Dan Voiculescu, însă Înalta Curte a condamnat-o, definitiv, pe aceasta la un an și șase luni cu suspendare și l-a achitat pe tatăl său.
Surse din justiție au declarat pentru Realitatea TV că se cercetează procedura prin care Camelia Voiculescu a fost achitată în dosarul RCS-RDS.
Aceeași sursă transmite că dosarul urmează a fi reevaluat în urma unor suspiciuni legate de felul în care au fost administrate probele.
Conform Realitatea TV, procurorii au intrat în posesia unor noi înregistrări ambientale care certifică frauda, înregistrări în care deținutul Sorin Alexandrescu invocă intervenția unor foști șefi din SRI în favoarea Cameliei Voiculescu, partenera sa de viața. Înregistrările au fost realizate în ultimele 3 luni, cu ocazia unor întâlniri ale celor doi concubini în spații din afara penitenciarului unde își ispășește pedeapsa Sorin Alexandrescu.
Pe 29 iunie 2017, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis, definitiv, să-l achite pe Dan Voiculescu în dosarul de şantaj Antena Group- RCS&RDS. Camelia Voiculescu, fiica sa, a fost condamnată la un an şi şase luni cu suspendare pentru complicitate la şantaj, iar Sorin Alexandrescu, condamnat la patru ani şi şase luni.
În motivare, judecătorii au catalogat participarea Cameliei Voiculescu la infracţiunea de şantaj drept una „accidentală”.
Cel care a deţinut rolul principal în şantajarea directorului RCS&RDS, Ioan Bendei, a fost Sorin Alexandrescu, au stabilit magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție.