Anularea pensiilor speciale, o măsură populistă. Un constitutionalist dă verdictul

Fostul judecător constitutional, Augustin Zegrean a comentat pe tema anulării pensiilor speciale, prin legea adoptată în Parlament, măsură care a provocat un adevărat scandal în spațiul public. Zegrean susține că măsura este populistă, adoptată la presiunea opiniei publică, în ciuda faptului că măsura a fost declarată neconstituțională în trecut. El a trecut în revistă câteva dintre problemele pe care le-a identificat în legea care prevede anularea pensiilor speciale.

Augustin Zegrean susține că legea prin care au fost anulate pensiile speciale pentru are mai multe probleme care nu pot fi trecute cu vederea și care o face atacabilă la CCR. În opinia sa, o primă situație delicată apare în legătură cu îndemnizațiile speciale ale parlamentarilor care au fost aprobate printr-un act normativ adoptat în ședința comună a Camerei Deputaților și a Senatului.

„În niciun caz această lege privind statutul parlamentarilor nu putea fi modificată printr-o astfel de procedură. În al doilea rând, este greu de motivat de ce numai judecătorilor li se anulează, practic, pensile acestea speciale. Ceilalți, polițiștii, militarii, foștii securiști, rămân în continuare cu pensiile acestea. Nu s-a rezolvat nimic prin această lege. Din totalul de pensii speciale care există la ora aceasta cam 3% au fost anulate. Restul rămân în continuare”, a declarat Agustin Zegrean pentru RFI.

Magistrații și-au ales profesia și datorită drepturilor pecuniare

Zegrean a arătat că în cazul magistraților, când și-au ales profesia, aceștia au luat în calcul și pensiile speciale și salariile mai mari care le sunt acordate în schimbul acceptării anumitor restricții. Totodată, el a precizat că independența Justiției ține și de aceste aspecte, ale asigurării unui confort material magistraților.

„Curtea Europeană de Justiție, într-un caz oarecum similar, în Ungaria, a spus că nu pot face asta pentru că acei judecători, acei oameni, când au ales să fie judecători și-au făcut o proiecție de viață, de viitor. Nu poți să vii în mijlocul vieții să îi spui că nu mai e judecător, că nu mai primește banii pe care i-ai promis când a ales să fie judecător pentru că nu mai vreau să ți-i dau. Care ar fi acum justificarea că judecătorii nu mai primesc aceste pensii? Nu știu care ar fi. Plus că în sistemul nostru constituțional există mai multe decizii prin care Curtea a spus că o soluție legislativă care a fost declarată neconstituțională nu mai poate fi adusă într-o altă lege. Or, aici există deja o decizie a Curții care a spus că nu se pot anula, tăia pensiile speciale ale magistraților. Și nu este vorba despre pensii speciale, cum greșit vorbește toată lumea. Sunt pensii de serviciu și atâta tot. Și Comisia de la Veneția recomandă același lucru. Și Organizația Mondială a Magistraților și toată lumea recomandă să îi lăsăm în pace pe judecători. Nu știu de ce tocmai lor trebuiau să li se taie pensia”, a spus fostul judecător constituțional.

O măsură populistă

Augustin Zegrean a mai spus că anularea pensiilor speciale este o măsură populistă adoptată de politicieni la presiunea populației. El a făcut referire la Curtea Constituțională care, în trecut, s-a pronunțat împotriva acestui demers, iar acum va fi nevoită să o facă din nou:

„Presiunea de a tăia pensiile speciale era pe politicieni de mult. De când s-au dat aceste pensii speciale fiecare partid care vine la putere promite că le va tăia. Au fost mai multe încercări în decursul vremii. Nu e prima dată. Acum ei (politicienii - n.red.) au vrut să scape de presiunea de pe ei și să mute presiunea la Curtea Constituțională, ceea ce nu este deloc în regulă. Nu este un comportament loial”.