Anul viitor vine cu vești proaste pentru economia românească. Cursul de schimb va trece de 5 lei pe euro

Anul viitor vine cu vești proaste pentru economia românească. Cursul de schimb va trece de 5 lei pe euro Bancă din Germania, paravan pentru organizatii teroriste Sursa: Arhiva EVZ

Situația economică a României se va înrăutăți anul viitor, estimează analiștii economici. În ciuda sumelor importante de bani investite prin PNRR și prin celelalte programe operaționale, lucrurile nu sunt de natură să se îmbunătățească.

Economiștii se așteaptă la o devalorizare puternică a leului, în fața euro, în următoarele luni. De altfel, toți indicii economici arată o reducere a ritmului de creștere economice, iar acest lucru se va reflecta și în nivelul de trai.

Analiștii economici se așteaptă ca avansul pentru economie să înregistreze o reducere, începând cu anul viitor. De la 4,5% cât a fost înregistrat în acest an, conform economiștilor se va ajunge la 1,6% în anul 2023. Mai mult, se estimează că și datoria publică va crește la nivelul a 57% din PIB.

Conform unui comunicat de presă transmis de CFA Society România, pentru deficitul bugetului de stat pe anul 2022, valoarea medie a anticipaţiilor a scăzut la 6,6% din PIB. Pentru anul viitor, se estimează că acesta va fi redus la 5,8%.

Ne puteți urmări și pe Google News

În schimb, anticipează economiștii CFA, cursul de schimb valutar leu/euro va cunoaște o depreciere în următoarele luni, în raport cu valoarea actuală. Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5 lei pentru un euro. În timp ce, pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 5,0652 lei pentru un euro.

De menționat că pentru ambele valori anticipate se înregistrează o uşoară reducere faţă de exerciţiul din luna august.

Rata inflației va ajunge la 10,56%

În schimb, comunicatul de presă estimează că rata inflaţiei pentru orizontul de 12 luni s-a majorat faţă de exerciţiul anterior, ajungând la o valoare medie de 10,56%.

„Pe fondul anticipaţiilor de încetinire puternică a economiei globale, indicatorul de încredere macroeconomică şi-a continuat scăderea, înregistrând valori apropiate de minimele istorice, evoluţie în concordanţă cu scăderea la minime istorice a indicatorilor de încredere la nivel global. În concordanţă cu scăderea încrederii în economie, şi anticipaţiile de creştere economică s-au redus de la 4,5% în 2022 la 1,6% în 2023”, a afirmat Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România.

Ce se întâmplă cu prețul locuințelor

Analiştii CFA România mai estimează o scădere a preţurilor proprietăţilor rezidenţiale din marile oraşe. Ei nu văd nici o majorare a prețurilor pentru perioada următoare.

„Este de remarcat faptul că în jur de 79% dintre participanţii la sondaj anticipează scăderea preţurilor proprietăţilor rezidenţiale din marile oraşe (nefiind înregistrată nicio opinie de majorare a preţurilor), în timp ce peste 83% dintre participanţi consideră aceste preţuri supraevaluate (nefiind înregistrată nicio opinie de sub-evaluare)”, arată sondajul este realizat lunar de organizaţie.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut la valoarea de 33,3 puncte, această situaţie fiind cauzată de reducerea, cu 0,3 puncte, a componentei de anticipaţii, şi cu 3,4 puncte a componentei de condiţii curente, se mai arată în comunicat.