Antrenorul lui Ianis Hagi, cuvinte de laudă la adresa internaționalului român: „Și-a arătat deja calitatea”

Antrenorul lui Ianis Hagi, cuvinte de laudă la adresa internaționalului român: „Și-a arătat deja calitatea”

Steven Gerrard a remarcat imaginația lui Ianis Hagi, după debutul din meciul Glasgow Rangers - Aberdeen

Steven Gerrard, antrenorul lui Glasgow Rangers, a lăudat evoluția pe care a avut-o Ianis Hagi, la debutul pentru gruparea scoțiană, în partida cu Aberdeen, încheiată nedecis, scor 0-0. Fostul mare mijlocaș al lui Liverpool a spus că internaționalul român are calitate și caută tot timpul să găsească soluții.

„Hagi și-a arătat deja calitatea. Ador felul în care joacă, mereu cu fruntea sus. Privește înainte, caută, testează permanent ceva nou. Dar are numai o ședință de pregătire cu noi, trebuie să sa adapteze. Voiam să simtă jocul, el ne-ar putea ajuta cu acea scânteie”, a afirmat tehnicianul.

„Pot eu oferi acea scânteie de care nevoie Rangers? Da, pot să-mi demonstrez calitățile și pot ajuta echipa. Eu sunt cel care creează oricând ies pe teren, acesta este jobul meu. Sper să reușesc în fiecare meci, iar Rangers să câștige”, a afirmat Ianis.

Ne puteți urmări și pe Google News