Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat duminică, la Craiova, că mai mulţi primari sau parlamentari au plecat din PNL din cauza presiunilor făcute de membrii PSD din teritoriu şi de prefecţi, care condiţionează alocările bugetare de obţinerea spijinului primarilor în alegerile europarlamentare.
Antonescu a mai spus că este un obicei în România ca partide aflat la guvernare cum ar fi PDL sau PSD să determine primarii să le dea voturi. 'Nu s-au întâmplat astfel de plecări doar la Dolj, doar acum şi doar în această perioadă. Este un obicei în România pe care l-am văzut la ceea ce am numit regimul Băsescu, în timpul guvernelor conduse de Traian Băsescu, aceeaşi încercare de a influenţa, de a lua primari, de a determina primari să dea voturi pentru formaţiunea la guvernare. Împreună cu PSD-ul la vremea aceea am denunţat aceste obiceiuri şi noi le denunţăm şi astăzi. Nu se opreşte lumea în plecarea unor parlamentari sau a unor primari, avem şi parlamentari şi primari hotărâţi să apere onest ideile, culorile Partidului Naţional Liberal şi mai ales votul pe care cetăţenii l-au dat pentru ca asemenea gesturi să nu se mai întâmple. Astfel de lucruri s-au mai întâmplat, de aceea am spus la un moment dat că domnul Ponta începe sub anumite aspecte să fie un Emil Boc mult mai înalt', a afirmat liderul PNL, citat de Agerpres. El a adăugat că astfel de gesturi nu duc nicăieri, iar depolitizarea trebuie să înceapă cu prefecţii care sunt funcţionari publici, iar prin lege nu au voie să facă politică pentru partid. 'Membri de-ai noştri au plecat, pentru că avem un guvern PSD care, asemenea guvernului PSD din 2000-2004 şi asemenea guvernelor lui Traian Băsescu, înţeleg în felul acesta să folosească şi influenţa prefecţilor şi influenţa guvernului, să condiţioneze alocările bugetare, ceea ce este profund nedrept şi denunţam împreună cu PSD-iştii, pentru a-şi atrage sprijinul primarilor. Este un lucru care nu duce nicăieri şi PNL a mai rezistat la asemenea presiuni şi aici în Dolj şi în toată România. Noi am promis cot la cot cu domnul Ponta, cot la cot cu PSD-ul, cot la cot cu doamna Vasilescu (n.red.: Lia Olguţa Vasilescu) depolitizarea. Or depolitizarea începe cu prefecţii care sunt funcţionari publici. Ei pot veni dintr-un partid politic, dar în calitate de prefect nu au voie, prin lege, să facă politică partizană, să facă politică pentru partid. Mai avem, se pare, de aşteptat până când aceste lucruri să se întâmple în România. Chiar dacă s-ar mai putea întâmpla să ne mai plece primari, parlamentari, pentru că avem 900 de primari, peste 150 de parlamentari, pe noi ne interesează şi să rămână primari, pentru că i-am susţinut, pentru că sunt puncte de sprijin electorale, dar mai ales ne interesează să vină cetăţenii', a mai declarat Crin Antonescu. Liderul liberal a participat la Craiova la Delegaţia Permanentă Teritorială a PNL Dolj.