Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu, a declarat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, că premierul Emil Boc ar trebui „să se gândească la ceva când guvernează”, după ce preşedintele Traian Băsescu solicitase ca primul ministru să mai reflecteze asupra Ordonanţei 37, privind schimbările şefilor de deconcentrate.
„Am asistat ieri la un nou episod din piesa de teatru ce va fi repetată probabil în acest an, cu acelaşi actor principal, domnul preşedinte Traian Băsescu şi aceiaşi figuranţi, domnul preşedinte Geoană, domnul preşedinte şi fost primar, Emil Boc şi mai nou, domnul ministru Berceanu. Domnul Boc a asumat în numele Guvernului PD-PSD, o OUG aşteptată de armata clientelară portocalie şi cea roşie, care aşteaptă şi mai demult în teritoriu. (...) Şi Traian Băsescu spune că îl roagă respectuos pe Boc să se mai gândească, pentru că nu e chiar foarte bună OUG asta. E o idee bună ca domnul Boc să se gândească la ceva când guvernează”, a spus Antonescu.
El a menţionat că explicaţia lui Emil Boc referitoare la Ordonanţa 37, despre care a spus că „este necesară pentru a promova competenţa”, este „strigătoare la cer”.
Liderul PNL aşteaptă semnătura lui Geoană
Preşedintele PNL a menţionat că se aşteaptă ca Mircea Geoană, liderul PDS, precum şi alţi membrii ai acestui partid, să semneze moţiunea de cenzură privind rectificarea bugetară.
„Vom încerca să obţinem toate semnăturile. Eu mă aştept ca şi domnul Mircea Geoană să semneze, mă gândesc, având în vedere declaraţiile pe care le-a dat domnia sa privitoare la rezervele cu care priveşte povestea cu impozitul forfetar. Am mai ascultat şi declaraţiile altor fruntaşi parlamentari ai PSD, de ce nu? Mă mai gândesc că o sumedenie de pedişti, nu mai ştiu cum îi cheamă, că e greu să spui cum îi cheamă, au strigat în campanie şi după că sunt pe viaţă prieteni ai IMM-urilor, apostolii populari ai capitalismului în România, şi poate că din aceşti oameni de conştiinţă, cum îi ştim cu toţii, oameni de curaj şi de coloană vertebrală ultrarigidă, vor veni unii care vor semna”, a continuat Antonescu.
Preşedintele liberalilor a precizat că „există acordul politic de principiu pentru participarea UDMR la iniţierea moţiunii de cenzură”. Referindu-se la declaraţiile secretarului general al PNL, Radu Stroe, care a spus, vineri, că moţiunea va fi semnată şi de parlamentari PSD şi PDL, Antonescu a precizat: „Nu am avut discuţii, dar secretarul general Radu Stroe, om cu foarte multă experienţă, a ştiut totdeauna mai multe lucruri decât noi ceilalţi. E posibil. Poate că domnia sa a discutat”.
Liderii PNL vor discuta, mâine-dimineaţă, la şedinţa Biroului Permanent Central, detalii legate de moţiunea de cenzură împotriva rectificării bugetare, de actuala situaţie politică internă şi ultimele măsuri adoptate de Guvernul PDL-PSD, dar şi stadiul pregătirii campaniei electorale pentru euroalegeri.
Sursa: Mediafax
CITIȚI ȘI: