Duminică, la TVR 1, fostul președinte al PNL Crin Antonescu a declarat că „nu s-a simțit bine” atunci când președintele Iohannis, la discursul din Parlament cu ocazia celerării Anului Centenar, a alocat câteva minute ca să îl atace pe Liviu Dragnea.
„A fost un moment în care nu m-am simțit bine, de exemplu, ca să nu credeți că evit, când, cu ocazia celebrării Centenarului în Parlament, Președintele României, la 100 de ani, deci omul care avea șansa, ca la 100 de ani de la constituirea României Mari, să vorbească cinci-zece minute, să dedice câteva minute lui Liviu Dragnea sau cine a mai fost pomenit acolo. Nu era momentul. Nu m-am simțit eu bine. Președintele a decis, că de aceea e președinte. O fi bine, o fi rău. Eu spun când m-am simțit foarte bine, când nu m-am simțit foarte bine”.