Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că Mircea Diaconu probabil va strânge semnăturile de susţinere pentru a-şi depune candidatura la europarlamentare, însă BEC se va raporta la sentinţa ICCJ şi fostul liberal nu va rezolva nimic.
"Omul are dreptul de a alege, ca persoană individuală aceste forme (...) Eu înţeleg dorinţa domnului Diaconu de a dovedi că nu e vinovat. Dar de fapt nu asta se va discuta acum, chiar dacă domnul Diaconu va strânge semnăturile şi se vor duce la BEC. BEC se va raporta la o sentinţă a Înaltei Curţi şi nu se va rezolva nimic", a spus Antonescu, citat de mediafax.ro. Totodată, liderul PNL a susţinut că Mircea Diaconu a beneficiat de toată susţinerea partidului în momentul în care nu era vorba despre o problemă legată de o sentinţă definitivă a ICCJ. "PNL nu l-a alungat aşa, pur şi simplu, pe domnul Diaconu, pe care îl preţuim şi pe care am arătat în tot acest timp de când a venit în PNL că îl preţuim, gândiţi-vă totuşi că l-am propus şi l-am susţinut senator pe domnul Diaconu, că eu l-am propus pe domnul Diaconu ministru din umbră şi ministru din soare, când am venit la lumină, când am făcut un Guvern, şi a fost ministru al PNL, într-un partid în care existau mai mulţi pretendenţi la această postură", a declarat Antonescu. CITIȚI ȘI:
- Şeful ANI: "Cine participă la strângerea semnăturilor pentru Mircea Diaconu încalcă legea"