Antivirus BitDefender pentru calculatoarele Apple

BitDefender a lansat soluţia Antivirus 2011 pentru utilizatori casnici şi companiile mici care folosesc sistemul de operare Mac OS X, instalat pe calculatoarele Apple. Noul produs asigură protecţie împotriva atacurilor de tip malware şi încorporează tehnologia superioară antiphishing, potrivit unui comunicat al BitDefender.

BitDefender identifică sute de mii de pagini de phishing anual care afectează utilizatorii de Mac şi Windows.

Pe lângă acestea, atât utilizatorii casnici, cât şi companiile mici folosesc atât sisteme PC, cât şi Mac OS X, iar BitDefender Antivirus for Mac oferă protecţie chiar şi reţele multi-platformă.

"Odată cu creşterea cotei de piaţă a sistemelor Mac OS X, vedem tot mai multe ameninţări specifice calculatoarelor Mac. Un alt lucru important de ştiut este că atacurile de phishing pot sustrage informaţii confidenţiale indiferent de sistemul de operare folosit", a declarat Cătălin Coşoi, şeful departamentului de ameninţări online de la BitDefender.

20 de euro/an pentru un utilizator

BitDefender Antivirus for Mac nu încetineşte performanţele calculatorului, reduce consumul de memorie şi are un impact minim asupra vitezei calculatorului.

Produsul este uşor de folosit şi permite utilizatorilor să planifice sesiunile de scanare după cum doresc.

  • BitDefender Antivirus for Mac poate fi cumpărat în magazinul online www.bitdefender.ro la preţul de 20 euro, la care se adaugă TVA pentru un utilizator/an.
  • În cazul unui număr de trei utilizatori care cumpără produsul, preţul este de 30 de euro + TVA/an.