Compania Antibiotice Iași și Patriarhia Română, uniți pentru „Credință și sănătate în satul românesc”

Compania Antibiotice Iași și Patriarhia Română, uniți pentru „Credință și sănătate în satul românesc”

Compania Farmaceutică Antibiotice SA din Iași a organizat vineri, 21 iunie, în contextul Anului omagial al satului românesc, conferința „Credință și sănătate în satul românesc”, în colaborare cu Patriarhia Română. Evenimentul a avut loc în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” de la Palatul Patriarhiei.

Evenimentul s-a desfășurat în două sesiuni, în care au fost abordate teme precum „Viața spirituală în parohie”, „Sănătatea femeii, sănătatea familiei”, „Programul sănătate pentru sate”, „Programul de responsabilitate socială Antibioticele mileniului 3”.

La conferință au participat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, Ioan Nani, președintele Consiliului de administrație și director general al companiei Antibiotice SA, Iași, dar și preoți, medici și farmaciști, aflați în căutarea unor soluții comune în ceea ce privește sănătatea trupească și sufletească a întregii societăți românești,dar  cu prioritate la sate.

În deschiderea conferinței, Preafericitul Părinte Daniel și-a început discursul cu  o remarcă privind „iubirea față de semeni, empatia și implicarea în rezolvarea problemelor lor”. Patriarhul s-a referit la aceste acte filantropice ca fiind „cel mai potrivit răspuns la iubirea Preasfintei Treimi față de noi, oamenii”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Totodată, Preafericitul Daniel a ținut să evidențieze colaborarea de susținere a educației pentru sănătate și de alinare a suferințelor tuturor bolnavilor existent între compania Antibiotice SA Iași si Patriarhia Română, numind această colaborare ca fiind „o consecință a preocupării comune de a cultiva valorile credinței impreună cu binefacerile științei, puse în slujba vindecării trupești și sufletești”.

În continuare, Sorina Pintea, ministrul Sănătății a subliniat nevoia pe care o are satul românesc de spiritualitate:

„Medicul vindecă trupul, iar preotul vindecă sufletul. Sănătatea trupească fără cea sufletească nu este completă. Deseori am intalnit în spitale preoți care stau la căpătâiul celor bolnavi care au nevoie de alinare. Prefericite Părinte Daniel vă mulțumesc pentru darul pe care îl faceți spitalelor din România, trimițând oameni cu har să aibă grijă alături de noi, cei care ne ocupăm de destinele sănătății pacienților.

Ce mare lucru este ca, atunci când ești în suferință să existe cineva care să te asigure că este ceva sfânt care are grijă de tine. Ministerul Sănătății sprijină aceste acțiuni și cred că trebuie să realizăm legături cât mai strânse, pentru ca împreună să mișcăm lucruri, astfel incât darul sfânt al sănătății să fie cu adevărat un dar”, a spus Sorina Pintea.

Ioan Nani, director general al Antibiotice Iași, companie cu o tradiție de peste 63 de ani, a susținut că „nimic valoros și durabil nu se poate construi fără oameni, fără sufletul și credința lor.

Asta cultivăm în oamenii noștri, pentru a înțelege misiunea companiei Antibiotice, aceea de a produce medicamente valoroase terapeutic, accesibile, ca mijloc de îngrijire a sănătății. Antibiotice este viața noastră, a celor care lucrăm aici de ani de zile. Suntem crescuți de părinți, educați de dascăli, îngrijiți de preoți și medici și spunem cu mândrie că suntem români. Antibiotice SA Iași este o firmă românească, una dintre puținele care, cu demnitate, folosesc cuvântul românesc.

Am fost în China, în Vietnam și vă pot spune că acolo compania noastră are a doua piață. Am câștigat licitațiile în toate spitalele, suntem prezenți în marile orașe de acolo, și ducem mai departe tradiția românească, medicamentul valoros terapeutic la un preț accesibil pentru sănătate.

Acesta a fost crezul meu, iar în continuare este crezul unei întregi generații. Compania a apărut in anul 1955 și a avut un destin extraordinar. S-a dezvoltat destul de repede. S-a investit mult cu știință și suflet”, a încheiat Ioan Nani.

În cea de-a doua parte a conferinței au fost susținute cursuri de educație medicală si farmaceutică, iar programul s-a încheiat cu un moment artistic susținut de Cvartetul Imperioso.