Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis azi să amendeze Antena 3 cu 150.000 de lei, pentru ediția emisiunii "Sinteza zilei" în care Mihai Gâdea l-a numit "dobitoc" pe preşedintele CNAS, Lucian Duţă, dar şi pentru alte cazuri de folosire a limbajului injurios pe post.
După mai multe amânări și propuneri de amendare, CNA s-a decis: Antena 3 va plăti 150.000 de lei. Suma fusese propusă de Răsvan Popescu, în timp ce Ioan Onisei propusese ca amenda să aibă o valoare de 200.000 de lei. Potrivit Mediafax, prima propunere a fost votată de șase membri ai Consiliului: Răsvan Popescu, Ioan Onisei, Valentin Jucan, Gelu Trandafir, Mihai Mălaimare şi Cristina Trepcea. "Moderatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă", conform articolului 40, alineatul 3, din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual. Emisiunea în care Gâdea l-a făcut "dobitoc" pe Lucian Duță a fost difuzată în data de 22 februarie. Dan Grigore și-a dat în această dimineață demisia de la CNA