Anonimatul pe net va fi interzis. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Anonimatul pe net va fi interzis. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Săptămâna continuă bine cu această zi de miercuri! Ai un comportament mult mai pe placul anturajului de vacanţă sau al colegilor de birou. Adică reuşeşti să te încadrezi în ipocrizia relaţiilor sociale.

Parafrazând blestemul acela chinezesc "am trăit vremuri istorice şi am avut o viaţă interesantă!"

Însă, dragi lupi, padawani și hobbiți, trebuie să ne caracterizeze o atitudine pozitivă, bucuroasă. Milioane de ani, în mii de galaxii Cavalerii Jedi au apărat pacea şi dreptatea. Aşa că o s-o facem şi în periferia asta de galaxie, chiar dacă unii dintre cei care își spun oameni nu merită, iar povestea asta cu Forța este prea frumoasă pentru mulți dintre ei. Să ai un ideal, să crezi că poţi să fii mai bun, mai drept, mai cinstit și mai harnic - ce lux, ce spirit elitist, ce aroganţă asemenea zeilor, în această lume a gândacilor de bucătărie hoți, scârboși și agresivi!

Dar Forţa nu alege între bătrân şi tânăr, între bărbat şi femeie, între cel puternic şi cel umil. Forţa vede drept în suflet şi se lasă folosită doar de cel cu sufletul pur! Să fie mereu Forţa cu voi şi să duceţi mai departe speranţa că undeva, cândva a existat, sau există, sau va exista, o lume perfectă. Lume la care nu o să ajungem mâine, poate nu o să ajungem niciodată, dar farmecul este căutarea, pentru că mereu şi mereu, există şirul infinit al unei alte zile!

Ne puteți urmări și pe Google News