Anne Jugănaru și nepotul avocatului Abraham, audiați la DNA

Anne Jugănaru și nepotul avocatului Abraham, audiați la DNA

Anne Jugănaru, secretar de stat în Ministerul Mediului, și nepotul generalului Pavel Abraham, Florin Leontin Abraham, sunt audiați la DNA, într-un dosar de fraudă cu fonduri europene. Cauza este una disjunsă dintr-un alt dosar al DNA care verifica o serie de contracte de concultanță încheiate de Adrian Severin cu mai multe firme. Florin Leontin Abraham și Anne Jugănaru sunt membri fondatori ai Institutului Ovidiu Șincai și sunt membri PSD.

Potriviti unor surse judiciare cei doi s-au prezentat la DNA în jurul orei 18.30 și urmează a fi audiați. Cauza privește un dosar de fraudă cu fonduri europene și este o disjungere din cazul Jugănaru - Severin.  În 2012, procurorii Direcţiei Naţionale Anti­corupţie au început urmărirea penală faţă de Jugănaru Anne-Rose-Marie, Tiugea George-Vadim – asistenţi ai euro-parlamentarului Adrian Severin,şi Jugănaru Mihail-Răducu, asociat al mai multor firme.

Departamentul Naţional Anticorupţie aducea o serie de acuzaţii legate de presupuse infracţiuni legate de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, cu scopul obţinerii unor fonduri europene. Potrivit celor expuse la acea vreme de autorităţi, ordonanţa de începere a urmăririi penale arăta că “în perioada martie 2007 – noiembrie 2010, Adrian Severin a încheiat, fie în nume propriu, fie ca reprezentant al grupului politic din care făcea parte, din Parlamentul European, un număr de 20 de contracte de consultanţă cu firmele menţionate, create anume pentru a justifica prestarea unor servicii fictive, constând în realizarea unor studii”.

Comunicatul DNA vorbeşte apoi despre acele presupuse firme în acest mod - ”firmele respective erau controlate de europarlamentar prin intermediul asistenţilor săi Jugănaru Anne-Rose-Marie, Tiugea George-Vadim şi o altă persoană, iar contractele de consultanţă au fost încheiate la puţin timp după ce firmele au fost înfiinţate. Trei dintre firme au facturat o serie de contracte în prima lună de la înfiinţare, alte două – în cea de-a doua lună de la înfiinţare”, susţinea DNA încă din vara lui 2012.

Ne puteți urmări și pe Google News

Anne Jugănaru este membră a Consiliului Naţional al PSD şi directorul executiv al Institutului Social Democrat Ovidiu Șincai, care funcționează pe lângă Partidul Social Democrat. Ea este şi membră a Consiliului de Administraţie al Televiziunii Române.