Anna Lesko, disputată la tribunal

Radu Groza, fostul impresar al Annei Lesko, contract rupt astă-vară în urma unor "neînţelegeri financiare", spune că a înregistrat marca "Anna Lesko" la OSIM, dar cu acordul acesteia.

Radu Groza susţine, printr-un comunicat, că tot ceea ce se speculează "este doar o campanie de defăimare a sa". Acuzat că a înregistrat numele Ana Lesko la OSIM, fără acordul artistei, şi că îi şi datorează mulţi bani, acesta se apără. "Înregistrarea la OSIM a mărcii "Anna Lesko" a fost acordată în temeiul legii (Legea nr.84/1998), iar procedura a inclus acordul Annei Lesko, titularul mărcii fiind Sc Music Management SRL, nefiind făcute niciun fel de alte precizări la rubrica "Menţiuni".

În data de 16.11.2010, prin Birou Executor Judecătoresc, Anna Lesko a făcut o invitaţie firmei Music Mmanagement prin care ne solicita amiabil negocierea şi semnarea unui contract de cesiune a mărcii "Anna Lesko", propunând data de 23.11.2010. Nu se pune problema unui proces în acest moment. Consider că este o campanie de defăimare a mea, personal", a declarat Radu Groza.

Anna Lesko a încheiat contractul cu impresarul ei după ce a aflat că acesta şi-a însuşit numele ei de scenă, fără măcar să o anunţe. Artista susţine că el îi datorează bani şi l-a dat în judecată în urmă cu câteva luni.

<object width="560" height="340"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/Q35PoMeqVGQ?fs=1&amp;hl=en_GB"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowscriptaccess" value="always"></param><embed src="http://www.youtube.com/v/Q35PoMeqVGQ?fs=1&amp;hl=en_GB" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="560" height="340"></embed></object>