„Aniela”, o telenovelă „de epocă” cu buget record

Printre protagoniştii noului serial pregătit de Acasă Tv, care va fi lansat în grila de toamnă, se numără Adela Popescu şi Denis Ştefan, interpreţii rolurilor principale.

Dacă până acum reprezentanţii postului de televiziune Acasă Tv au ţinut secrete detaliile producţiei telenovelei de epocă, primul proiect de acest gen al unei televiziuni din România, ieri au fost anunţate alte câteva personajele implicate în acest proiect şi câteva detalii cu privire la scenariul serialului. Înainte de toate este de menţionat faptul că, potrivit reprezentanţilor Acasă, primul serial autohton de acest tip va fi cea mai scumpă producţie românească de până acum.

În ciuda crizei, în 2009, Promance şi Acasa TV au decis, potrivit unui comunicat al organizatorilor, că se va investi dublu faţă de anii precedenţi, primul mare produs de epocă realizat vreodată de o televiziune din România urmând să aibă un buget considerabil. Povestea este, spun sursele citate, pe măsură: „ne ducem cu aproximativ 100 de ani în urma în istoria României, vă vom prezenta o poveste bazată pe un scenariu 100% românesc", a declarat, cu ceva vreme în urma, Ruxandra Ion, Managing Director PromanceInternational.

Serialul se va intitula “Aniela” şi va fi lansat pe micile ecrane din toamna acestui an. În rolurile principale au fost distribuiţi Adela Popescu şi Denis Ştefan, Bogdan Albulescu şi Sabina Posea, două cupluri de actori ce vor da viaţă “unor personaje cu poveşti fascinante”, după cum precizează reprezentanţii companiilor implicate. Adela Popescu o va interpreta pe Aniela Elefterios, o tânăra din inalta societate. Pentru Adela, rolul Anielei este o adevărată provocare.

“Sunt mai încrezătoare ca niciodată în acest proiect, consider că toată experienţa mea de până acum m-a pregătit pentru interpretarea acestui rol, sper din toată inima să reuşesc să mă ridic la nivelul aşteptărilor şi vreau să fiu pe măsura valorii acestui proiect ambiţios. În încercarea de a o cunoaşte pe Aniela am descoperit o lume fascinantă citind, călătorind în timp, o lume pe care deja o simt ca fiind a mea”, spune Adela. Scenariul este semnat Simona Macovei, producator general este Ruxandra Ion iar unul deintre regizori este Iura Luncasu. După rolurile pe care le-a avut în telenovelele „Inimă de ţigan” şi  „Regina”, Denis îi va da viaţă de această dată ofiţerului Radu Vulturesco.

”Acest rol înseamnă o nouă etapă în cariera mea, este un rol complet diferit de tot ce am făcut până acum, pentru că este un personaj care trăieşte într-o lume cu un parfum deosebit. Radu Vulturesco este în acelaşi timp un personaj greu de jucat şi tocmai de aceea îmi va face o plăcere deosebită să-l intepretez”, mărturiseşte Denis.

Cea de-a doua pereche de protagonişti este formată din Bogdan Albulescu, actor ce se afla la al doilea rol principal într-o telenovelă, şi Sabina Posea, o tânăra actriţă care îşi face debutul la Acasa Tv. După ce a avut rol principal în ’’Regina’’, Bogdan Albulescu se pregăteşte pentru cel de-al doilea, unde va purta costumul de ofiţer şi va intra în pielea personajului Stere Antoniade. Alături de cei patru artişti, din povestea „Anielei” vor mai apărea în distribuţie: Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Diana Dumitrescu, Marian Râlea şi Laura Cosoi.