ANI a constatat starea de incompatibilitate în cazul a 13 foşti şi actuali aleşi locali, ca urmare a exercitării simultan de funcţii sau demnităţi publice prin încălcarea dispoziţiilor legale.
Potrivit Agenției Naționale de Integritate, Didi Alexandroae, actual primar şi fost viceprimar al comunei Oşeşti, judeţul Vaslui, s-a aflat în incompatibilitate deoarece a deţinut şi exercitat simultan cu funcţia de viceprimar (mandatul 2012 - 2016), respectiv de primar (mandatul 2016 - 2020) şi calitatea de titular în cadrul "Alexandroae Didi Întreprindere Individuală", încălcând astfel dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003.
Gheorghe Constantinescu, viceprimar al comunei Şuşani, judeţul Vâlcea, a exercitat în mandatul 2012 - 2016 simultan funcţia de viceprimar şi calitatea de titular în cadrul "Constantinescu Vergică Gheorghe Întreprindere Individuală".
Virgil Enache, viceprimar al comunei Doljeşti, judeţul Neamţ, a deţinut simultan, în mandatul 2012 - 2016, funcţia de viceprimar şi calitatea de administrator al SC Puy Invest SRL.
Gabriel Dina, viceprimar al comunei Milcoiu, judeţul Vâlcea, s-a aflat în stare de incompatibilitate întrucât a exercitat funcţia de viceprimar şi calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul "Dina N. Gabriel Persoană Fizică Autorizată", obţinând subvenţii în cuantum de 26.883 lei, în urma implementării proiectului "Fermă de semi-subzistenţă a PF Dina Gabriel, comuna Milcoiu, jud. Vâlcea".
Cornel Dincă, viceprimar al comunei Bucinişu, judeţul Olt, a fost în incompatibilitate în mandatul 2012 - 2016, când a exercitat simultan funcţia de viceprimar şi pe cea de membru în Consiliul de Administraţie al Şcolii Gimnaziale Bucinişu.
Gabriel Gurlui, viceprimar al comunei Belciugatele, judeţul Călăraşi, a fost declarat de ANI în stare de incompatibilitate întrucât a exercitat simultan, în mandatele 2012 - 2016 şi 2016 - 2020, funcţia de viceprimar şi pe cea de membru în Consiliul de Administraţie al Şcolii Gimnaziale nr. 1 Belciugatele.
Iulian Neagoe, actual consilier local şi fost viceprimar al comunei Secăria, judeţul Prahova, s-a aflat în stare de incompatibilitate în mandatul 2012 - 2016 deoarece a deţinut şi exercitat simultan funcţia de viceprimar şi pe cea de administrator al SC Liliacul Alb SRL.
Ioan Grozavu, consilier local în oraşul Târgu Ocna, judeţul Bacău, a fost declarat de ANI în incompatibilitate deoarece, în perioada exercitării mandatelor 2012 - 2016 şi 2016 - 2020, SC Ionela SRL, societate unde a fost asociat unic şi administrator, iar soţia sa deţine în prezent calitatea de asociat şi funcţia de administrator, a încheiat cu SC Compania de Utilităţi Publice Târgu Ocna SA şi SC Util Conseca SA (societăţi comerciale înfiinţate prin hotărâre a Consiliului Local Târgu Ocna) şase contracte de furnizare produse, două acte adiţionale şi un contract de vânzare-cumpărare.
Liliana Ioana Bîrlă, consilier local în comuna Mogoş, judeţul Alba, s-a aflat în incompatibilitate în mandatul 2016 - 2020, deoarece a exercitat concomitent funcţia de consilier local şi calitatea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul aparatului de specialitate al primarului.
Srbobran Miloşevici, fost consilier local în comuna Pojejena, judeţul Caraş-Severin, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 2012 - 2016, deoarece "Miloşevici Nevena Întreprindere Individuală" (societate în cadrul căreia fiica sa deţine calitatea de titular întreprindere individuală) a încheiat cu Primăria Pojejena cinci contracte de prestări servicii în valoare de 94.300 lei.
Aurelia Simionică, fost consilier local în municipiul Piatra Neamţ, judeţul Neamţ, s-a aflat în incompatibilitate în perioada 2012 - 2016, deoarece societatea Lissacom SRL, în cadrul căreia soţul acesteia deţine calitatea de asociat şi administrator, a încheiat un contract de servicii în valoare totală de 25.636 lei cu Compania Municipală de Investiţii Urban SA. Conform situaţiei plăţilor efectuate pe parcursul derulării contractului, valoarea totală a produselor furnizate a fost de 24.850 de lei.
Ştefan Anuţa, fost consilier local în comuna Sălcuţa, judeţul Dolj, s-a aflat în incompatibilitate în perioada 2012 - 2015, deoarece SC Anstef Incom SRL, societate în cadrul căreia a deţinut calitatea de asociat unic şi funcţia de administrator, a desfăşurat operaţiuni comerciale cu Primăria Sălcuţa, prin emiterea a 31 de facturi fiscale cu o valoare totală de 8.819 lei.
Radu Florin Dan, fost consilier local în oraşului Ovidiu, judeţul Constanţa, s-a aflat în incompatibilitate în mandatele 2012 - 2016 şi 2016 - 2020, întrucât a deţinut şi exercitat simultan funcţia de consilier local şi pe cea de şef serviciu în cadrul Clubului Sportiv Orăşenesc Ovidiu, instituţie aflată în subordinea Consiliului Local Ovidiu, transmite Agerpres.