Reprezentanții Agenției Naționale de Integritate au anunțat că s-au autosesizat și au demarat procedura de verificare a senatorului Varujan Vosganian, vizat de o anchetă DIICOT în dosarul Romgaz-Interagro.
Potrivit unor surse citate de mediafax.ro, ANI suspectează că există sume de bani, inclusiv un credit mai vechi, pe care Varujan Voosganian nu le-ar fi trecut în declaraţiile de avere.
Verificarea averii fostului ministru al Economiei vine în contextul anchetării acestuia de DIICOT în dosarul Romgaz-Interagro, Vosganian fiind acuzat că a susţinut o ordonanţă de urgenţă în urma căreia firma lui Ioan Niculae Interagro a beneficiat de gaze ieftine de la Romgaz, pentru producţia de îngrăşăminte chimice.
Senatul a respins, joi, solicitarea Parchetului instanţei supreme de încuviinţare a începerii urmăririi penale împotrivalui Varujan Vosganian, iar o altă solicitare a DIICOT de urmărire penală a lui Vosganian în acelaşi dosar a fost respinsă de Senat pe 7 octombrie 2013.
Potrivit ultimei sale declaraţii de avere postate pe site-ul Senatului, Vosganian deţine un teren de 125 de metri pătraţi în Voluntari, cumpărat în 2005, o casă de 208 metri pătraţi în Voluntari cumpărată în 2007, o alta în satul Coţofăneşti, moştenită, şi un apartament în Bucureşti, cumpărat în 2008, titularul clădirilor fiind soţia sa, Mihaela Vosganian.
El nu are maşini, nici bunuri mobile sub formă de bijuterii sau obiecte de artă a căror valoare totală să depăşească 5.000 de euro.
Vosganian are un credit la Alfa Bank, de 130.000 de euro, contractat în 2007 şi scadent în 2032, şi trei conturi de depozit la BCR, de 7.545 de euro, 35.000 de lei şi 120.000 de lei.
În ultimul an fiscal încheiat, el a avut venituri salariale de 119.611 lei, din care 48.249 de lei a încasat din activitatea de ministru al Economiei, 15.754 de lei din activitatea de senator, 52.014 lei ca editor de publicaţie la Uniunea Armenilor din România şi 4.594 de lei pentru activitatea de cercetător la Institutul Naţional de Cercetări Economice.
La acestea s-au adăugat venituri din drepturi de autor de 25.000 de lei şi indemnizaţii acordate conform Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989, de 21.600 de lei, "donate integral".
Soţia sa a avut venituri de 38.159 de lei din salariul de conferenţiar universitar la Universitatea Naţională de Muzică şi de 1.400 de lei din drepturi de autor.