Angela Merkel va face o vizită oficială la Moscova. Subiectul discuţiilor, ţinut SECRET

Angela Merkel va face o vizită oficială la Moscova. Subiectul discuţiilor, ţinut SECRET

Angela Merkel va efectua în viitorul apropiat o vizită oficială în Rusia și se va întâlni cu președintele Vladimir Putin, a anunțat miercuri Iuri Ușakov, consilier al Kremlinului.

El a spus că a fost convenită și data vizitei, dar nu a precizat-o. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat ulterior că această dată va fi anunțată 'în același timp' când va fi anunțată și la Berlin, iar pe agenda discuțiilor dintre Putin și Merkel se va afla 'evident' Ucraina, anunţă Agepres. 

Ultima vizită a cancelarului Angela Merkel la Moscova a avut loc la 10 mai 2015, a doua zi după tradiționala paradă militară din Piața Roșie, care atunci, în contextul crizei provocate de anexarea Crimeii, a fost boicotată de toți liderii europeni.

 

Ne puteți urmări și pe Google News