Cancelarul german, Angela Merkel, l-a demis, azi, pe ministrul Mediului, Norbert Röttgen, după trei zile de la o înfrângere istorică a partidului său, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), în alegerile din landul Renania de Nord-Westfalia, unde era cap de listă.
”I-am propus preşedintelui republicii demiterea lui Norbert Röttgen din funcţia de ministru al mediului”, a declarat Angela Merkel, într-o scurtă intervenţie, la sediul guvernului.
Potrivit cancelarului, portofoliul mediului va fi preluat de Peter Altmaier, unul dintre şefii grupului parlamentar conservator din Bundestag.
Este vorba de un post important în guvernul german. Ministrul Mediului, ca şi ministrul Economiei, se ocupă de tranziţia energetică a ţării, în contextul renunţării totale la energia nucleară până în 2022, decisă în martie 2011, după catastrofa de la centrala nucleară de la Fukushima.
În urma dezastruosului rezultat obţinut în alegerile de land, Norbert Röttgen şi-a anunţat demisia din fruntea filialei CDU după numai 13 minute - cronometrate de presa locală - de la aflarea rezultatelor exit-pollurilor şi fără a mai aştepta primele rezultate parţiale oficiale. CDU şi-a pierdut calitatea de primă forţă politică în Renania de Nord-Westfalia, obţinând numai 26,3 % din voturi, faţă de cele 34,6% obţinute în alegerile anterioare, situându-se cu aproape 13 procente în urma Partidului Social-Democrat (SPD), care a câştigat alegerile cu 39,1 % din sufragii.