Angajări masive la stat. Posturi pentru 8.500 de oameni într-o singură instituție

Angajări masive la stat. Posturi pentru 8.500 de oameni într-o singură instituție Sursa Foto: Arhiva EVZ

Guvernul a aprobat miercuri 8.546 de posturi noi, care urmează să fie ocupate la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). Anunțul a fost făcut de șeful DSU, Raed Arafat, după ședința Executivului.

Memorandumul cu tema „Redresarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și a structurilor subordonate” a fost aprobat miercuri de Guvern.

O hotărâre „istorică”, după spusele lui Raed Arafat

„Cel puţin pe linia protecţiei civile şi a situaţiilor de urgenţă, fără exagerare, o considerăm o hotărâre istorică, pentru că ne corectează o problemă foarte mare din punctul de vedere a resursei umane. Hotărârea de guvern care vine în urma unui memorandum care a fost aprobat în Guvern aduce 8.546 de posturi noi la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, din care 129 de posturi de ofiţer, 25 de maiştri militari şi subofiţeri şi 8.400 de soldaţi şi gradaţi profesionişti”, a spus Raed Arafat.

„Va fi premieră când o să avem această categorie de personal în cadrul IGSU şi care va reprezenta o pondere importantă în cadrul inspectoratului”, a adăugat el.

Ne puteți urmări și pe Google News

Arafat a spus că posturile urmează să fie ocupate treptat. Până la sfârșitul acestui an urmează să fie angajate 1.479 de persoane.

Acesta angajări au fost solicitate încă din luna mai de ministrul Lucian Bode.

Șeful MAI a motivat cererea spunând că Inspectoratul General pentru Situații de Urgență se confruntă cu deficit mare de personal, în timp ce numărul intervențiilor de urgență crește, scrie Fanatik.

Unde vor ajunge nou-angajații

Majoritatea celor nou-angajați vor fi alocați Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și a structurilor subordonate, confom memoradumului „Redresarea Inspectoratului”, aprobat de către premierul Florin Cîțu și citat în nota de fundamentare a proiectului.

Conform informațiilor oferite de MAI în nota de fundamentare, orientarea către această categorie de personal prezintă următoarele avantaje pentru cei care vor fi angajați:

– oferă posibilitatea de ocupare a posturilor de subofițer din structurile de intervenție cu personal deja pregătit și cu experiență în domeniu, prin formarea de subofițeri din rândul soldaților și gradaților profesioniști; – creează condițiile încadrării unor persoane cu contract pe o durată determinată la a cărui termen de expirare instituția poate opta între a reînnoi sau nu contractul; – implică cheltuieli cu personalul net inferioare costurilor care ar fi generate de creșterea numărului de subofițeri; – asigurarea crearea unei structuri de tip „piramidal” la nivelul subunităților de intervenție, pe viitor ponderea urmând să o reprezinte categoria soldaților și gradaților profesioniști, subofițerii urmând a fi menținuți în funcții de conducere și coordonare primară a intervenției.