Angajări în industria de apărare

Companiile de stat Romarm Bucureşti şi Avioane Craiova vor angaja anul acesta încă 300 de persoane, numărul salariaţilor ajungând astfel la 1.600, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern, citat de Mediafax.

Decizia, aparţinând Ministerului Economiei, este luată pentru a menţine în activitate companiile din industria de apărare, dar şi ca urmare a neprivatizării acestora.

"Ulterior emiterii hotărârii de Guvern 1.666/2008 privind aprobarea numărului maxim de personal pe 2009, ca urmare a efectelor crizei economice şi datorită nefinalizării unor activităţi de privatizare la agenţii economici din acest sector, situaţia unor operatori economici din industria de apărare s-a deteriorat, fapt care a condus la diminuarea acoperirii cu comenzi/contracte a capacităţilor de producţie pentru apărare", se arată în HG.

Astfel, numărul de salariaţi ai Romarm va creşte în acest an de la 1.200 la 1.300, iar personalul Avioane Craiova se va tripla, la 300 de persoane.

Pentru a susţine majorarea personalului celor două companii Ministerul Economiei va majora fondurile salariale cu şapte milioane de lei, sumă ce va fi inclusă la rectificarea bugetului pe 2009, la 37 milioane lei.