Vicepreședintele PSD Ecaterina Andronescu a declarat, luni seară, că protestele pregătite de partid împotriva „Statului paralel” nu sunt oportune.
„Personal nu cred că este cea mai potrivită soluţie în preajma sărbătorilor să facem acest lucru. Nu am avut posibilitatea să mă exprim în partid în legătură cu acest subiect, dar dacă o să fie cazul, o să am această poziţie. Care este raţiunea unor proteste când PSD este la putere? De regulă, protestele se fac împotriva Puterii. Ideea acestor proteste se leagă mai degrabă de un semnal care trebuie dat să înceteze orice fel de abuzuri”, a spus vicepreședintele PSD, la Digi24.
Întrebată dacă crede că există în România un stat paralel, Andronescu a zis: „Nu ştiu să dau răspunsul la această întrebare. Vreau să trecem peste ea. Cred că statul acesta este unul funcţional atât timp cât toate instituţiile lui funcţionează în limitele prevăzute de lege”, a mai spus vicepreședintele social-democrat.
PSD a anunțat, luni, după moartea Regelui Mihai, că și-a anulat mitingurile de protest programate pentru sâmbătă, la ora 15.00. O parte din filialele județene ale PSD au decis să organizeze manifestații de amploare împotriva „Statului paralel și ilegitim".