Andrei Postelnicu:"Niciunul dintre scandalurile momentului nu reflectă mai bine situaţia actuală a României decât bilanţul Salonului Internaţional Auto de la Bucureşti".
Într-o ţară cu o autostradă şi un sfert, s-au vândut cel mai bine maşinile puternice şi de lux. Deşi nu mai miră pe nimeni, această anomalie poate fi o metaforă a unei Românii cu pretenţii de Ferrari şi motor de Dacie 1300.
Intrarea în Uniunea Europeană ar fi trebuit să fie începutul unui efort al României de a umple formele cu fond. Iată însă că România membră a Uniunii Europene pare mai îndrăgostită ca niciodată de forme fără fond. Ştiam că am intrat în UE împinşi de la spate. Am beneficiat de slăbiciunile şi de bunăvoinţa UE de a trece cu vederea lipsa noastră de progres, în speranţa că îi vom ajunge din urmă pe alţi confraţi est-europeni.
Nouă luni mai târziu, România demonstrează însă exact opusul. De la justiţie până la politică, de la economie până la educaţie, edificiul european al României este clădit pe fundaţii şubrede. Graţie unui ministru ageamiu, justiţia a devenit preşul pe care politicienii îşi sterg noroiul aproape zilnic. Junele Chiuariu seamănă tot mai mult cu Guliţă, feciorul Cucoanei Chiriţa a lui Alecsandri, care mânca blamanjele cu furculisionul. Dacă gesturi anterioare numai sugerau că Tudor Chiuariu-Justision e un pion în jocuri mai mari, o recentă gafă a sa a dovedit-o: recunoaşterea senină că „probabil a comis o eroare de procedură“ dând indicaţii inspectorilor care controlau Direcţia Naţională Anticorupţie.
În politică, un guvern liberal deturnează agenda unor social-democraţi de carton, crescând pensii repede şi mult înainte de a avea fondurile necesare în acest sens. Acelaşi guvern de dreapta supravieţuieşte graţie ajutorului dat de părintele spiritual al stângii, ca dovadă că menţinerea la putere - în fruntea unui partid sau a unui cabinet - contează mai mult decât verticalitatea ideologic-morală, fie ea a liberalilor sau a social-democraţilor. Economia românească creşte, dar pe fondul unui deficit comercial care-i îngrijorează doar pe analişti. Acest deficit, alături de creşterea creditelor, ne spune că nu producem suficient şi ne întindem cu mult mai mult decât ne permite plapuma. Salariile cresc pentru că forţa de muncă e puţină, nu pentru că e mai bună sau mai productivă.
Criza sistemului de educaţie, tratată ca un fenomen recent, a ajuns de mult în stare cronică. Ani de zile a fost ascunsă de faţada câtorva zeci de olimpici medaliaţi, în spatele cărora se aflau alte mii de elevi prost pregătiţi.
Privită din afară, România arată ca acele sate de carton despre care legenda spune că ar fi fost construite de mareşalul Potemkin pentru a-i „lua faţa“ Caterinei Romanov şi a-i demonstra că un război îşi meritase banii.
În febra vendetelor şi a scandalurilor, România riscă să devină ea însăşi un sat Potemkin. Sub faţada unei aparente democraţii europene, libertatea şi justiţia sunt strivite de politicieni fără principii sau ideologii.