Andrei Postelnicu: "Declarand ca va demisiona daca social-democratii vor obtine un procentaj mai mic la alegeri decat democrat-liberalii, Mircea Geoana a vrut sa dea un semnal al responsabilitatii, chemand „trupele” la lupta decisiva."
PSD nu are, insa, nevoie de victorie. O infrangere crunta si decisiva, un „masacru” electoral ar fi cadoul ideal pentru un PSD in cadere libera, si pentru domnul Geoana insusi.
Istoria nu se repeta, dar se razbuna. Ca o ironie a sortii, sansa si viitorul PSD pot veni numai din ceea ce acest partid a urat cel mai mult in toata existenta sa: reforma. Pentru PSD, infrangerea ar fi singura sa sansa de a alege intre jumatati de masura si intregul unui partid de opozitie, al unui real pol al stangii. Doar o trezire dureroasa la realitate ar putea impinge PSD in acea zona in care schimbarea e optiunea unica. O zona in care dl Iliescu si protejatii sai inteleg ca trebuie sa stea in banca istoriei, iar dl Nastase & Co. pricep ca mai pot prinde un loc doar pe „tusa,” in cel mai bun caz.
Desigur, PSD nu este unicul partid care are nevoie de o infrangere sanatoasa. Intreaga clasa politica ar trebui sa aiba parte de lectia dura a unui esec electoral atat de irefutabil incat sa mature balastul trecutului. Pentru a avea parte de un astfel de moment, un partid ar trebui, insa, sa aiba un obiectiv cu adevarat curajos.
Un echivalent al declaratiei revolutionarului american Patrick Henry, care a ramas in istorie pentru ca, intr-un moment crucial, a cerut „libertate sau moarte”. Pentru un partid, acest echivalent ar putea fi lipsa compromisului ieftin - guvernare sau nimic. In cazul PSD, un astfel de obiectiv ar impune extirparea radicala, in prealabil, a cangrenelor epocii Iliescu-Nastase. Un lucru la care dl Geoana a renuntat sa mai viseze, din motive electorale aparent pragmatice, dar lipsite de viziune si curaj.
Ca atare, in forma sa actuala, declaratia dlui Geoana suna, din pacate, ca un indemn la mediocritate, ca o aspiratie la un relativism politic ieftin ce defineste victoria ca obtinerea catorva procente in plus la scrutin. In locul gandirii indraznete, PSD-ul ofera timiditate. Dupa precautia bolnavicios antireformista a lui Ion Iliescu si aroganta infectioasa a lui Adrian Nastase, PSD se comporta ca un personaj in cautarea unui autor, intr-o piesa in care actori secundari se viseaza lideri gloriosi peste cateva procente in plus. Adio reforma interna, adio primenire a stangii! Un procent sau cinci, si baronii „care este” vor ramane in scaune.
Cu o stanga stangace intr-o opozitie ineficace, celelalte partide mai au un motiv sa evite reforma interna. Niciun partid sau politician nu pare sa fie motivat de dorinta de a fi mai bun si mai competent, ci doar de cea de a fi mai putin deplorabil decat adversarii sai.
Pe ruta tranzitiei, Romania a mers cu frana de mana trasa de incapacitatea politicienilor de a gandi dincolo de urmatoarele alegeri sau de propriile buzunare. Adevarata sansa a PSD si a dlui Geoana nu au nimic de-a face cu procentele electorale, ci cu viziunea si curajul de a lupta pentru idealuri ce transcend cariera politica sau prezentul unui partid „care este”.