Evenimentele din ultima săptămână privind decizia modificării Codului penal şi a Codului de procedură penală au stârnit numeroase reacţii controversate.Andrei Pleşu face o mică analiză a clasei politice pe blogul său, portretizând câteva personaje din scena politică.
„Nu e vorba aici numai de corupţie, slugărnicie sau incompetenţă. E vorba de o proastă calitate umană, de grosolănie, iresponsabilitate, tupeu, nesimţire şi - nu în ultimul rînd - prostie. Mă uitam la domnul Grindeanu în timpul ultimei conferinţe de presă: privea către Liviu Dragnea ca o căţeluşă spre nuia: dând din coadă, dar cu ochii în panică. Ce să mai zic de domnul Dragnea însuşi, care a învăţat destulă engleză, cât să spună că lupta anticorupţie e bullshit! În condiţii normale, dumnealui ar fi putut ajunge, cel mult, un şmecher patron de casino. A ajuns şef de partid majoritar şi lider al ţării…”, scrie Andrei Pleşu pe blogul său. Acesta nu iartă pe nimeni şi continuă cu o critică dură şi asupra lui Călin Popescu Tăriceanu:
„Caracteristica cea mai iritantă a clasei noastre politice este suficienţa. Te miri ce ingineraş mediocru, ce activistă răscoaptă, cu aere de mătuşică grijulie, ce jurist semidoct se pronunţă, întrebaţi sau nu, pe orice temă, cu o siguranţă de sine paranoiacă. Ţanţoşi, obraznici, guralivi, agresivi, prost crescuţi, „angajaţi” partinic pînă la desfigurare, ei apar des, dacă nu zilnic, mai ales la posturi de televiziune bine plătite şi bine plătitoare, ca nişte corifei ai înţelepciunii, ai patriotismului, ai adevărului absolut. Ei ştiu! N-au dubii, ezitări, întrebări. Au doar răspunsuri. Sunt providenţiali! Şi dacă îi contrazici, te iau tare. Şterg cu tine pe jos, fac mişto, te învaţă cum e cu patria, cu trădătorii, cu sorosistii, cu inteligenţa. Nu contează că arată a plutonieri reciclaţi, a „fete bune” miloase, a gospodine cînd nevricoase, cînd duioase, a caftangii ideologici. Se simt bine în pielea lor, în afacerile lor, în conturile şi în vilele lor cochete. Prin inflaţia discursului, mulţi dintre ei sunt deja vedete. Cutare (şi un pic inginer, şi un pic avocat, şi UNPR şi ALDE, cînd băşcalios, cînd sumbru) e de faţă la orice dezbatere, ca un ştab prepotent, încântat de aplombul şi competenţa proprie, cutare altul umblă cu mirul prin parlament făcînd cu ochiul Sfintei Treimi ca să-l scape de năpastă. Despre dl Tăriceanu am obosit să scriu: cînd e „tranşant” te adoarme, cînd e plicticos, te enervează. Altfel bine îmbrăcat, nu zic. Şi poate, cu timpul, etern începător cum e, o să înveţe şi ceva gramatică.”