Andrei Muraru, consilier prezidențial: Prestația lui Klaus Iohannis este una mulțumitoare. Nu va deveni președinte-jucător și nu a propus nici un ministru în guvernul Cioloș

Andrei Muraru, consilier prezidențial, șeful Departamentului Relații cu Autoritățile Publice și Societatea Civilă din cadrul Administrației Prezidențiale a acordat un interviu Digi 24 în care a analizat primul an de mandat al lui Klaus Iohannis. Vă prezentăm câteva fragmente.

 

Florin Negruțiu: Klaus Iohannis devenea președinte acum un an. Am citit că președintele dorește să anuleze ceremonia de la Cotroceni de 1 Decembrie. De ce a luat această decizie?

Andrei Muraru: Această recepție a fost anulată din câteva considerente pe care le putem identifica în perioada recentă. În primul rând tragedia de la clubul Colectiv, dar și atentatele care s-au produs în Europa în această lună. Există o solemnitate a suferinței, spunea Aurora Liiceanu într-o emisiune de-a dvs. Am asistat la tot felul de evenimente, iar la începutul lui decermbrie se împlinesc cele 40 de zile de doliu, iar președintele a considerat că e bine să fim mai solemni, mai sobri și cu mai multă decență față de cei care au suferit. Nu e niciun fel de fanfaronadă aici. Cred că nu era oportun să organizăm un soi de banchet în preajma zilei de 1 Decembrie.

(...)

Este Klaus Iohannis o persoană matinală, nocturnă? Cum lucrează președintele?

Andrei Muraru: Președintele are un program foarte riguros. Ajunge între 8.30 și 9.00 la birou și pleacă după ora 20.00. Sunt zile în care efectiv nu poți să comunici pe telefon pentru că președintele are întâlniri și din jumătate în jumătate de oră și așa este și la Palatul Elyseeși la Casa Albă.

(...)

De câte ori vă consultă președintele pe săptămână?

Andrei Muraru: Președintele are o ședință cu toți consilierii în fiecare luni, o ședință în care se face agenda săptămânii, se discută probleme punctuale și există dialog de jumătate de oră, o oră, despre activități care țin agenda președintelui pentru perioada următoare. În funcție de solicitările președintelui, poți să te vezi într-o zi mai mult sau pot fi două, trei zile în care nu te vezi cu președintele. Primește de la consilieri briefinguri pe mail la care răspunde foarte rapid, pe telefon, sms.

Ține cont președintele de sfaturi?

Andrei Muraru: Mai degrabă ținem cont noi de sfaturile lui. Lăsând la o parte gluma, președintele interiorizează foarte bine tot ce se întâmplă în jurul lui. Din punctul meu de vedere, are o intuiție foarte bună.

(...)

Credeți că ar putea apărea un eventual partid prezidențial?

Andrei Muraru: Mă îndoiesc că aceasta e obiectivul președintelui, nu pentru că președintele nu crede în partide nou construite, ci pentru că președintele are un rol constituțional bine definit și nu și-ar pune amprenta pe o astfel de inițiativă. Președintele nu este consilierul unui președinte de partid și nu este o autoritate care să spună unui partid ce să facă. Cred că a lăsat interesul electoral imediat departe când a făcut această opțiune.

Președintele se bazează în continuare pe sprijinul PNL și acum are guvernul său. Devine un președinte jucător?

Andrei Muraru: Este un președinte mediator și un arbitru foarte echilibrat pe câmpul de joc. Nu va deveni un președinte-jucător, pentru că nu își dorește acest lucru.

Câți dintre miniștri a propus președintele?

Andrei Muraru: Niciunul. Președintele nu a cerut premierului Cioloș nici să pună, nici să retragă un nume de pe listă.

Nici măcar pe Lazăr Comănescu, fost consilier pe politică externă? Ați fost colegi.

Andrei Muraru: Nu cred că nici pe Lazăr Comănescu. Președintele cred că a simțit nevoia în acest an să aibă un om pe care îl cunoaște, cu care a lucrat și cred că domnul Cioloș a înțeles acest lucru.

Dacian Cioloș are un mandat limitat. Îl vedeți premier și după alegeri?

Andrei Muraru: Cred că depinde în mare măsură de domnia sa, dar cred că jocul politic se va reseta după alegerile parlamentare de anul viitor. Se va construi o majoritate clară care va propune președintelui o obțiune foarte clară.

(...)

Cum credeți că s-a schimbat clasa politică după manifestațiile de stradă?

Andrei Muraru: După ce a câștigat alegerile, președintele Klaus Iohannis a spus: „Stop și de la capăt”. Foarte multă lume a ironizat această exprimare. Dar uite că lucrurile nu mai pot sta așa. Nimeni își va mai permite să ignore de acum înainte criteriile de integritate în partid, de exemplu.

(...)

Ce notă i-ați da președintelui Klaus Iohannis după primul an de mandat?

Andrei Muraru: Aș evita să dau o notă șefului meu, din motive obiective, dar cred că prestația este una mulțumitoare.

INTEGRAL INTERVIUL POATE FI CITIT AICI.