Andrei Chiliman: PNL a devenit un partid de stânga

Liderul Consiliului Consultativ al Inițiativei România Liberală (IRL), Andrei Chiliman, a declarat, la Cluj că s-ar fi așteptat ca liberalii să se opună politicilor populiste ale PSD.

„Era cândva un partid de dreapta. Mă așteptam să se opună cu fermitate politicilor populiste ale PSD. PNL a devenit un partid de stânga . În afară de morală, de caractere puternice, dreapta înseamnă stabilitate politică, stabilitate legislativă și stabilitate fiscală. Dreapta înseamnă stat de drept, înseamnă justiție independentă care să țină echilibrul, atunci când se produc lucruri incorecte”, a spus Chiliman despre PNL. El a criticat și atacul „permanent” al PSD și PNL împotriva statului de drept. „Atacul împotriva statului de drept, împotriva indepedenței justiției, este permanent și se face prin diverse mijloace și pe diverse planuri de către cei care fac parte din actuala putere, atât PSD cât și PNL. Actuala guvernare își face imagine guvernând țara la televizor”, a afirmat Andrei Chiliman. La rândul său, președintele Consiliului Director al IRL, Vlad Moisescu, a subliniat, în discursul său, că statul nu oferă nimic românilor întreprinzători, oamenilor care produc plus-valoare și care au rezistat crizei economice. „Ei sunt germenii capitalismului românesc de mâine. Totuși, în afară de economie, România mai are nevoie și de morală. Singurul partid care nu a făcut compromisuri și și-a păstrat coloana vertebrală a moralității creștine este PNȚCD. Din acest motiv, IRL a făcut un protocol cu PNȚCD, în scopul renașterii valorilor și principiilor creștin-democrației”, a explicat Vlad Moisescu. Filiala Cluj a Inițiativei România Liberală (IRL) s-a lansat, azi, la Cluj, în prezența liderului Consiliului Consultativ al IRL, Andrei Chiliman, a vicepreședintelui IRL, deputatul Diana Tușa, a prim-vicepreședintelui PNȚCD și membru fondator IRL, Vlad Moisescu, și a președintelui Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat, Aurelian Pavelescu.