Andrei Caramitru ține secret dacă a luat 3 milioane de la o firmă celebră

Andrei Caramitru ține secret dacă a luat 3 milioane de la o firmă celebră

Andrei Caramitru, membru USR și consilier al lui Dan Barna, este o figură politică proaspătă, care a ales ca strategie de autopromovare intervențiile dese și, mai ales șocante, pe rețeaua de socializare Facebook. Nu de multe ori postările sale s-au transformat în știri. Miercuri dimineață, însă, el a fost subiectul unei știri care s-a viralizat.

Textul, care a încins internetul prin comentariile cititorilor, spunea că Andrei Caramitru a fost dat afară de la firma de consultanță Mc Kinsey, firma angajatoare cu care acesta s-a tot lăudat în primele sale apariții ca tânără speranță a politicii dâmbovițene. Afirmația aparține Angelei Tocilă, scriitoare și publicist, o figură extrem de activă pe rețelele de socializare. Tot aceasta a scris că Andrei Caramitru ar fi „bătut palma” pe 3 milioane de euro pentru a pleca amiabil de la firma de consultanță. Drept dovadă, Angela Tocilă invoca un proces pe litigii de muncă pe rolul Tribunalului București, unde Caramitru figura ca reclamant, iar firma ca pârât.

Iată textul postat de Angela Tocilă, care atrage atenția că informația privind procesul și condițiile în care s-a produs divorțul dintre marea companie și Caramitru i-a fost data de o sursă!

„Să fiu în locul vostru nu m-aș prea lua după analizele economice ale marelui specialist în consultanță Calamity Andrei deoarece a fost dat afară de la McKinsey & Company, nu a demisionat așa cum susține. Cei de la McKinsey au fost domni și l-au <convins> (cu vreo 3 milioane euro zic unii) să plece fără circ și tămbălău prin tribunale. Și ca să nu ziceți că vorbesc aiurea, pun mai jos dovada (informațiile sunt publice pe portal). Cu plăcere. Nu trageți în mesager!”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ce arată datele oficiale de la Tribunal

Dosarul de pe rolul Tribunalului București dintre Andrei Caramitru și firma Mc Kinsey nu este public, însă din datele prezentate pe portalul instanțelor de judecată, consultat de EVZ, rezultă că procesul a fost început în anul 2016, când Caramitru nu instrase încă în politica mare. Însă, în 2018, când deja drumul îi fusese deschis de USR, Caramitru a renunțat la a se mai judeca prin tribunal cu celebra firmă.

Se consemnează pe portal, la un moment dat, că niște înscrisuri dintre cele două părți au făcut obiectul unei expertize. Imediat după această expertiză, Andrei Caramitru a renunțat la proces:

„Ia act de renunțarea reclamantului la judecarea cauzei. Cu recurs în 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Bucureşti-Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale. Se emite adresă către Institutul Naţional de Expertize Criminalistice-Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti, cu menţiunea să restituie înscrisurile comunicate acestuia în vederea efectuării expertizei, dat fiind faptul că reclamantul a renunţat la judecarea cauzei”, se arată în minuta deciziei TB din data de 20 februarie 2018.

Ce spune Andrei Caramitru despre proces

Contactat de EVZ, Andrei Caramitru a spus că a plecat prin demisie de la Mc Kinsey. Cu privire la bani, susține că informația privind suma de 3 milioane de euro nu este reală și a declarat că nu poate oferi detalii concrete din dosar, deoarece ele sunt confidențiale.

Am insistat să ne spună în ce a constat acest proces și de ce a renunțat brusc la litigiu, imediat după ce s-a pus problema efectuării unei expertize.

„Retragerea (din proces – n.r.) nu a avut legătură cu expertiza aia. Eu v-aș da toate informațiile, nu am nimic de ascuns. Problema e simplă, e exact de se întâmplă atunci când un executiv (n.r. – director) pleacă  dintr-o firmă, se regularizează situația de non-compeat (n.r. – clauză de concurență), de confidențialitate, unde ai voie să lucrezi sau nu după aia, ce bonus-uri de plecare ai avut sau nu ai avut, sunt o mie de teme tipice. Nu știu care au fost incluse, dar au fost incluse multe sub-elemente de genul acesta, care au fost discutate în acest context”, a declarat pentru EVZ Andrei Caramitru.

Acesta a declarat că motivul pentru care a acționat în instanță Mc Kinsey ține de condițiile agreate cu firma, după demisie.

„Nu era doar despre bani. Pentru că este și o temă… dacă ai voie să lucrezi sau nu în profesia aceea și ce perioadă de timp. După o perioadă trebuiau regularizate multe teme, pe multe planuri, erau lăsate în suspans în acel moment, deci a fost o treabă tehnică în interiorul unei profesii. V-aș putea spune discuția, inclusiv suma, în niciun caz nu e vorba de sume atât de mari, nu se pune problema. Suma e falsă”, a declarat Caramitru.

Întrebat cu subiect și predicat dacă a plecat sau nu prin demisie, în contextul informațiilor apărute în spațiul public, Andrei Caramitru a răspuns: „Nu, aceasta a fost decizia mea. Nu a fost nicio decizie a firmei vreodată, din evaluările clasice. În anumite situații există decizia de „counsel to leave”. Adică ești rugat să pleci din firmă. Eu nu am fost niciodată evaluat sau rugat să plec din firmă. Deci a fost pur și simplu decizia mea. Vă spun cum se întâmplă clasic. Când pleacă cineva dintr-o firmă, dintr-o funcție de conducere, sunt anumite zone care trebuie acoperite printr-un acord al părților, ideal. Că dacă nu, e o problemă: nu e clar ce poate să facă sau să nu facă”.

Întrebat dacă a luat sau nu 3 milioane de euro de la firma Mc Kinsey, Caramitru a răspuns: „ Renunțarea poate avea loc în două situații, de aceea va zic că nu pot să vă spun. Fie partea care a renunțat spune nu mai contest nimic, e ok cum a rămas. Asta e posibilitatea A. Sau B, în care amândouă părțile spun să ajungem la un acord. Nu pot să vă spun în ce situație am fost eu, nu am voie. Suma nu e adevărată. Nu pot să vă confirm, iar sume de genul acesta nu se discută în situații de genul acesta. Nu pot să vă spun dacă a fost A sau B, dar pot să vă spun relația mea cu McKinsey acum este extrem de pozitivă și nu e nicio problemă”.

Caramitru i-a atacat pe Halep, Țiriac și Paleologu

Andrei Caramitru a lansat, în ultimele zile, un val de atacuri asupra unor personalități pentru a fi din nou în centrul atenției.

„Paleologu este responsabil pentru cel mai abject atac și manipulare din aceasta campanie. A scos un clip - oficial - în care face asocierea între FSN și USR. Cu imagini ale lui Iliescu și de la mineriadă. Adică USR-PLUS e vinovat pentru tot ce s-a întâmplat în acești 30 de ani. Inclusiv de morții de la revoluție și de la mineriadă. În film apare și Rațiu. Și Paleologu și-a pus și el un papion ca să îi semene. Dl Paleologu - ati înnebunit de tot? Nu vă e rușine???? Chiar în halul ăsta ați decăzut și ați fost cumpărat de PSD ca să îi ajutați să între in turul 2????”, a scris Andrei Caramitru.

Caramiru i-a taxat și pe Simona Halep și Ion Țiriac, tot pe Facebook. „Asocierea ta cu Țiriac îţi face mare rău. Şi textul asta e probabil scris de el nu? Of, of, of. Păcat”.

Afacerile lui Dan Barna, în vizorul DNA

Pe 21 octombrie, Direcția Națională Anticorupție s-a autosesizat în cazul dezvăluirilor Rise Project despre Dan Barna, potrivit unor surse judiciare citate de G4Media.ro.Procurorii au deschis dosar penal in rem, cu privire la o posibilă faptă de fraudare a fondurilor europene. Cercetarea in rem presupune că la acest moment se cercetează faptele, nu anumite persoane.

Rise Project a publicat un articol în care acuză firma lui Dan Barna că multe proiecte au eșuat, iar liderul USR este „supervizorul senin al unor fraude și conflicte de interese cu fonduri UE”.

Jurnalista Sorina Matei a susținut că afacerile lui Dan Barna sunt în vizorul DNA. „DNA a redeschis abia săptămâna trecută, luni, 28 octombrie 2019, „dosarul proiectelor lui Dan Barna", adjuncta DNA, Mădălina Scarlat, infirmând în întregime a doua ordonanță de clasare a DNA Alba în dosar, desființând în totalitate soluția de clasare dată de DNA Alba, redeschizând dosarul și dispunând reluarea urmăririi penale”, a scris Sorina Matei pe Facebook.