Strategul USR Andrei Caramitru a luat la rând partidele și le-a criticat. Ieri, a luat în vizor presa și a declarat că este nevoie de un jurnalism de calitate și independent, care să fie susținut de publicitate de la marile companii.
A propus un pact cu multinaționalele și agențiile de publicitate prin care cel puțin 20 la sută din bugetele de marketing să fie alocate către presa independentă. L-am întrebat pe Caramitru ce înseamnă presă independentă și cine stabilește criteriile. „Trebuie înființată o organizație neguvernamentală, total neutră care să formuleze acest rating de independență. Desigur, toată lumea are dreptul la opinie, dar eu sunt siderat și de violența limbajului și de știrile false care se propagă rapid. Presa este vulnerabilă economic, Facebook creează bule agresive. Eu asta cred, că ar trebui să existe o soluție care să aducă lucrurile la normal”, a declarat Andrei Caramitru pentru „Evenimentul zilei”.
El a adăugat că ar fi o idee și înființarea unui fond independent de susținere a presei libere, fără nici o interferență asupra mesajelor jurnaliștilor de la nimeni. „Să donăm fiecare bani și sa obținem și donații de la companii sau ong-uri mari. Dacă 300.000 de oameni plătesc 5 euro pe lună, înseamnă 18 milioane de euro pe an. O asemenea sumă ar permite cel putin un canal TV independent plus libertate financiară pentru sute de jurnaliști”, a explicat el.
În urmă cu o lună, în Franța, președintele Emmanuel Macron propunea ca statul să plătească niște jurnaliști care să stea în redacții și să depisteze derapajele și știrile false. Opinia publică din Franța a catalogat asta drept o intenție de naționalizare parțială a presei. „Fantezia macroniană privind acest serviciu de informare de stat, delegat jurnaliștilor plătiți în acest scop, va fi, cu siguranță, de interes pentru iubitorii istoriei sovietice. Franța nu este, desigur, Uniunea Sovietică, dar trebuie să ne amintim că nu există nimic mai rău decât ca un jurnalist să controleze alți jurnaliști”, a scris publicația Le Point după declarațiile lui Macron.