Andrei Baciu, fă un pas în față!

Andrei Baciu, fă un pas în față!

La Ministerul Sănătății presiunea e maximă în aceste zile. Se lucrează până în noapte. Ministrul Nelu Tătaru e mai mult plecat pe teren, aleargă între spitalele țării, alea cu probleme: Deva, Suceava, Arad, Focșani. Acum, de când cu demiterea profesorului Streinu-Cercel din fruntea comisiei, lucrurile sunt chiar aprinse.

Din toate aceste cauze am ales să-i adresez o rugăminte secretarului de stat Andrei Baciu, din Ministerul Sănătății, în numele unui grup de mame cu copii ce au nevoie periodic de transfuzii de sânge. Am văzut că dânsul e destul de activ la ședințele de guvern, unde-l suplinește pe ministrul Tătaru, și destul de prezent la toate televiziunile, când i se solicită informații sau lămuriri despre criza pandemică. Sunt principalele motive pentru care am ales să-l rog să dea curs sesizării acestor mămici și să găsească soluții.

Copilașii acestor femei fac tratament de lungă durată la Institutul Clinic Fundeni, acolo unde de curând au fost depistate trei persoane infectate cu  COVID-19, o asistentă și doi pacienți. Nu a fost pusă în pericol activitatea Institutului, ne-a spus conf. dr. Anca Coliță, managerul Institutului Clinic Fundeni. ”Testarea pacienţilor şi a personalului ne permite depistarea de timpuriu a oricărui posibil focar şi, totodată, identificarea cazurilor asimptomatice pentru continuarea în siguranţă a activiăţii unităţii medicale”, a declarat atunci doamna doctor.

Într-adevăr, aproape de jumătatea lunii s-a început testarea. Dar de atunci, mămicile copiilor cu transfuzii de sânge trec printr-un calvar: spaimă și o chinuitoare așteptare a lor și a micuților pe un hol de spital pentru a fi testați. Doar copilași, nu și mamele.

Ne puteți urmări și pe Google News

Vă transmit mesajul lor, domnule Andrei Baciu, pe care mi l-au adresat neștiind altfel cum să procedeze.

”Vă rugăm să sesizați Ministerul Sănătății ca să se ia măsuri de organizare pentru copiii noștri, și așa speriați și chinuiți de boală și tratament. Sunt ținuți pe un hol, uneori o zi întreagă, nemâncați și nedormiți, unii au noroc dacă apucă mama un scaun, alții stau în picioare, sprijinind peretele când obosesc. Suntem chemate dis-de-dimineață, la ora 6.30 – 7.00, pentru testarea pentru COVID-19, care nu se face imediat, apoi așteptăm ore întregi pe hol, să vedem dacă vin rezultatele, analize despre care ni s-a spus că se fac în altă parte. Suntem mame cu copii venite din toată țara pentru trasfuzii. Și dacă nu vine rezultatul, nu mai intrăm cu copiii la transfuzii și nu putem fi internate pe secție. Toată stima pentru medici și asistente, dar ceva nu merge în această organizare. Vă rugăm, ajutați-ne!”

O să mai adaug câteva informații, obținute de la una dintre mămicile cu care am purtat un dialog, și care întregesc acest tablou.

În ziua în care sunt programați, mama și copilul se prezintă în cortul medical, ridicat în curtea Institutului Clinic Fundeni, în apropierea clădirii Institutului de cardiologie ”C.C.Iliescu”, unde sunt luați în evidență. Urmează recoltarea analizei pentru testarea copilului și apoi trimiterea lui și a mamei la etajul 3, în Institutul C.C. Iliescu, unde vor avea de așteptat rezultatele. Ore în șir, așa cum spun mămicile, stau pe un hol, nu-și pot spăla copiii (unii mici, de un an-doi) cu apă caldă, fiindcă la toaletă nu există, li se termină apa de băut sau mâncarea aduse. ”Când vin rezultatele și ele sunt negative, abia atunci se pleacă la Institutul Fundeni, pe secția de la etajul 7. Acolo avem de toate, sunt condiții bune și doctori care ne înțeleg și ne ajută. Dar chinul e prea mare și există și frica de a ne infecta cu coronavirus în spital, chiar între noi, mămicile”, mi-a povestit femeia.

Domnule Andrei Baciu, fă un pas în față! Analizează și găsește o soluție pentru aceste mămici amărâte și speriate și pentru copilașii lor chinuiți de transfuziile prin care li se picură viață.