Anda Adam, Alex Velea şi Andreea Bănică vor cânta printre lasere la Media Music Awards

Cei mai în vogă artişti români ai momentului vor urca pe scena galei Media Music Awards, la Sibiu, în seara zilei de 4 octombrie.

Smiley, Alex Velea, Andreea Bănică, Anda Adam, Andra, Vunk, Mandinga, Voltaj, Puya, Grasu XXL-Maximilian şi Corina sunt doar câţiva dintre artiştii care vor susţine recitaluri în cadrul marelui eveniment muzical. Organizatorii le-au pregătit condiţii tehnice de excepţie astfel încât concertele lor să fie de neuitat. În Piaţa Mare din Sibiu se va ridica o scenă de 250 de metri pătraţi care va avea un ecran cu leduri de 120 de metri pătraţi. Asta înseamnă că artiştii vor fi învăluiţi de proiecţii gigant, dar şi de jocuri de lasere masive, lumini ce se vor proiecta pe toate clădirile din jur. Mai mult, puterea sunetului va fi de peste 100.000 de wati, aproape la fel de mult ca şi la concertul Bon Jovi de la Bucureşti. La Media Music Awards vor fi prezenţi şi premiaţi cei mai în vogă artişti români, cei care au avut în ultimul an cele mai multe difuzari radio-TV şi vizualizări pe internet. Trofeele Media Music Awards vor fi acordate pe baza rapoartelor întocmite de Media Forest în perioada 1 octombrie 2011 - 1 octombrie 2012, totul beneficiind de o transparenţă totală. Artiştii premiaţi vor fi încadraţi în următoarele categorii: Best Male, Best Female, Best New Artist, Best Hip Hop, Best Pop, Best Dance, Best Song,Best Rock, Best Dj, Best Group, Best Featuring, Best Video, Fastest Climber, Kiss Award, Media Forest Special Award, Best Online (Trilulilu),Fans Like Award.