Anul acesta, la „Gaudeamus”, Crime Scene Press va lansa o nouă colecție – cartea de buzunar. Trei apariții editoriale îi vor deschide drumul.
Cititorii se vor bucura, desigur, descoperind în această colecție o nouă traducere a celebrului roman al lui Gaston Leroux – „Misterul camerei galbene”. Aventurile lui Joseph Rouletabille, junele erou din paginile sale, continuă să încânte generație după generație. La rândul său, și Stelian Țurlea ne oferă un „pocket”. În agreabilul său volum de povestiri „Vă plac blondele?”, el demonstrează că stăpânește și genul scurt. Și eu voi fi prezent cu o reeditare – „Anchetele unui detectiv singur”, o culegere de 99 de narațiuni care au ca protagonist un polițist singuratic și fără nume. La prima ediție, Daniela Zeca Buzura nota: „Postura inedită a detectivului care oferă cu ingeniozitate și promptitudine dezlegarea unor situații apparent imposibile e completată de umorul fin și verva limbajului.” Într-adevăr, personajul meu dă dovadă de multă perspicacitate în rezolvarea cazurilor care i se încredințează. Însă, uneori, în momentele de răgaz, meditează cu amărăciune la tracasările prin care trece cineva care își alege o meserie ca a lui. Confruntarea directă cu nelegiuirile îi lasă urme de neșters în suflet. Iar dimensiunea Răului i se dezvăluie mai mult decât oamenilor obișnuiți. „E o vreme tocmai bună pentru cei pe care îi urmăresc de ani și ani. Mi-i închipui cum se strecoară pe străzi lăturalnice ca să-și dea loviturile la adăpostul nopții. Iar mâine, la știri, lumea va afla din nou de mașini furate, de case jefuite, de crime. Poate chiar în clipa asta cineva își înfige pumnalul în pieptul unei victime luate prin surprindere; poate chiar în clipa asta un altul montează sub un automobil explozibilul care îl va arunca pe proprietar în aer când va răsuci cheia în contact. Poate chiar în clipa asta altcineva croiește planuri ca să se răzbune pentru că l-a înșelat partenerul de afaceri sau vrea să elimine pe cineva pentru ca să-l moștenească. Iar pe mulți făptași nu-i prinde nimeni și rămân nepedepsiți. Întreg orașul miroase a fărădelege și crimă, a bani câștigați fără muncă, a droguri vândute ziua în amiaza mare, a prostituție și jocuri de noroc.”