Polițiștii clujeni au deschis un dosar penal în cazul fetiței care s-a născut prematur, cu o gravă malformației, și care nu a fost operată din cauza faptului că medicii de la Spitalul de Adulți Cluj s-au contrazis între ei, în legătură cu spitalul unde să aibă loc operația de corectare a malformație.
Printr-o adresă trimisă de Inspectoratul Județean de Poliție Cluj la Spitalul Județean, polițiștii au cerut acte în legătură cu fișa postului profesorului de chirurgie Constantin Ciuce, dar și a managerului acestui spital, Petru Șușcă. În plus, polițiștii au cerut acte după fișa medicală a mamei și a nou-născutului, Sara Maria Șendroiu, care a decedat după șase ore de la naștere.
Șansa se afla la 200 de metri
Sara Șendroiu s-a născut pe 1 iulie 2015, la 31 de săptămâni, cu o hernie diafragmatică, o malformație foarte gravă. Echipa de neonatologi clujeni, conduși de profesorul Gabriela Zaharie, a opinat ca fetița să fie transportată la București, pentru a fi operată. La nici 200 de metri, la Clinica de Chirurgie 1, profesorul Ciuce a vrut să opereze cazul, dar nu a fost lăsat să o facă pe motiv că nu are competențe în chirurgia pediatrică. Între timp, așteptând elicopterul, Sara a murit neoperată și fără ca un medic să încerce să facă ceva. La dosarul penal există, potrivit unor surse polițienești, și o adresă a Ministerului Sănătății, în care se arată că profesorul Ciuce nu putea opera un nou născut, deoarece nu are specializare în chirurgia infantilă.