Editura Evenimentul si Capital

ŞEFUL Comisie de buget din Parlament, despre ANCHETA CU UŞILE ÎNCHISE a parlamentarilor asupra fostului Guvern Cioloş. "Nu avem absolut nimic de ascuns!" | UPDATE

Autor: | | 4 Comentarii | 583 Vizualizari

Ancheta a comisiilor de buget-finanţe a Senatului şi Camerei Deputaţilor are loc cu uşile închise. Parlamentarii au votat împotriva acordării accesului presei pe parcusul şedinţei.

UPDATE 14.00

La încheierea audierilor, întrebat de EVZ de ce era necesar ca şedinţa să aibă loc fără accesul presei, preşedintele Comisiei buget-finanţe a Camerei Deputaţilor a răspuns: "Nu avem absolut nimic de ascuns. Fiţi convinşi că nu avem nimic de ascuns şi o parte din date sunt publice. Am spus că aşa a hotărât Comisia. Am ieşit la final la declaraţii şi fiţi convinşi că aveţi toată convingerea noastră că vom prezenta ce a fost în comisii".

El a precizat că mâine, la ora 10.00, va fi audiat fostul secretar de stat în ministerul Finanţelor, Daniela Pescaru.

Întrebat de EVZ dacă şi la această şedinţă presa nu va avea acces, Leonardo Badea a spus că acest lucru va fi votat la începutul audierii.

UPDATE 13.30

"Întrebările puse au fost în concordanţă cu atribuţiile ANAF viyavi de realizarea programului de colectare stabilit prin legile bugetare anuale. ANAF a avut un procent de 99.8%. Am avut o nerealizare de circa 350 milioane lei, care a intervenit la cea dea doua ordonanţă de rectificare (a bugetului - n.r.) şi care vizează strict luna decembrie 2016. Colectarea ANAF s-a făcut în sume absolute la nivelul de 199.4 miliarde lei", a spus Doru Petru Dudaş, vicepreşedintele ANAF.

El a prezentat comisiei de buget din Parlament toate cifrele şi le-a transmis comisie şi a dat explicaţii vizavi de nivelul realizărilor.

Parlamentarii specialişti nu au avut alte curiozităţi decât cele care mă vizau pe mine, respectiv nivelul de colectare comparativ cu bugetul programat, potrivit vicepreşedintelui ANAF.

Chiar dacă audierea lui Dudaş a fost făcută cu uşile închise, presa neavând acces în sală, acesta a spus că tot ce a prezentat parlamentarilor din comisiile de buget sunt informaţii publice care pot fi găsite pe site-ul ANAF.

"Informaţiile sunt publice. ANAF a pus pe site-ul propriu veniturile în fiecare lună, trimestrial, la sfârşitul anului. Avem şi o comunicare publică vizavi de nivelul de realizare a veniturilor cumulat la 12 luni postat chiar săptămâna trecută, dacă nu mă înşel", a precizat Dudaș.

Parlamentarii specialişti au votat, la începutul şedinţei în care analizează aşa-zisa gaură de 10 miliarde lei pe care PSD susţine că tehnocraţii din guvernarea Cioloş au lăsat-o în bugetul pe 2016, ca presa să nu aibă acces la audieri.

Preşedintele Comisiei de buget a Camerei Deputaţilor, Leonardo Badea, a înaintat două propuneri: una ca presa să primească doar declaraţii la final, iar alta - să fie prezentă pe tot parcursul şedinţei.

"Doresc să supunem la vot şi să analizăm dacă vrem să facem o dezbatere profesionistă în care presa să participe la început şi noi să facem declaraţii după ce se încheie dezbaterea din comisii", a afirmat Badea.

Propunerea ca presa să nu participe la audieri a primit 14 voturi "pentru", 5 "împotrivă" şi 3 abţineri.

Şedinţa a început cu audierea vicepreşedintelui ANAF, Doru Petru Dudaş. Leonardo Badea a anunţat că Dudaş va prezenta situaţia încasărilor înainte de cele două rectificări de buget şi va răspunde întrebărilor.

Vor mai fi anchetaţi de către parlamentarii specialişti azi şi mâine foştii secretari de stat din ministerul Finanţelor şi Fondurilor Europene, urmând ca în funcţie de rezultatul audierilor parlamentarii să decidă dacă îi va chema pe foştii miniştrii din Cabinetul Cioloş în frunte cu fostul premier.

Avocatul Elenei Udrea arunca BOMBA! Ce se va intampla cu Liviu Dragnea

Pagina 1 din 1





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI