Anchetă fără precedent în România. Nepotul unui mare rege, trimis în judecată

O moștenire regală a ajuns în paragină, după ce moștenitorul marelui rege Ferdinand I a lăsat-o de izbeliște, în județul Iași. Cel puțin așa susțin procurorii ieșeni care l-au trimis în judecată pe Dominic de Habs­burg Lothringen, nepotul întemeietorului României Mari

Nepotul regelui Ferdinand I a fost trimis în judecată, recent, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, fiind acuzat că a ruinat un conac încadrat în lista monumentelor istorice. Acuzațiile în premieră aduse unui proprietar de monument istoric îl vizează pe bărbatul cu sânge regal, Dominic de Habs­burg Lothringen, fiul Princi­pesei Ileana a României.

Moștenitorul regelui Ferdinand va trebui să vină la Iași pentru a-și justifica faptele, procesul urmând a începe în perioada următoare, transmite cancan.ro.

În dosar au fost cercetate și Maria Magdalena Holzhausen şi Elisabeta Sand­hofer surorile lui Dominic, însă acestea nu au fost trimise în judecată de procurorii ieșeni.

.

Cei trei au primit Conacul din Poieni în 2007, în urma unei retrocedări. Până să intre în posesia moştenitorilor Regelui Ferdinand, în monumentul istoric funcţionase o unitate medicală pentru copii cu handicap şi pentru persoane cu probleme pulmonare.

Cei trei membri ai Casei Regale erau obligaţi, potrivit Legii monumentelor is­torice, să întreţină Conacul de la Poieni, loc în care istoricii spun că a locuit pentru o perioadă şi Principesa Ileana. Acest lucru nu s-a întâmplat.

Mai mult, noii proprietari au lăsat monumentul istoric de izbelişte, iar sătenii din zonă au furat cam tot ce putea fi valorificat din conac. Proprietatea pe care s-a aflat conacul are o suprafaţă de 42.898 de metri pătraţi, iar în 2009, înainte de a începe marea devastare, suprafaţa construită era de aproape 1.500 de metri pătraţi. În prezent, totul a ajuns o ruină.

Ferdinand I a urcat pe Tron la 28 septembrie/ 11 octombrie 1914 şi a domnit timp de 13 ani, până în ziua morții, 20 iulie 1927. Loialitatea sa față de țară, tăria convingerilor sale și felul ireproșabil în care servește Națiunea și Coroana îi aduc numele de ,,Ferdinand cel Loial”, se arată în prezentarea făcută de  familiaregala.ro. Domnia Regelui Ferdinand a fost marcată de două evenimente majore în istoria ţării: Primul Război Mondial şi Marea Unire la 1 Decembrie 1918.