Anchetă eșuată la DNA. Dosar unui polițist clasat din lipsă de probe

DIRECTIA NATIONALA ANTICORUPTIE, DNA

Procurorii DNA au eșuat într-o anchetă care viza un polițist din cadrul Serviciului regional de Poliție Transporturi București, acuzat că ar fi pretins 100.000 de euro pentru a clasa un dosar penal. După mai multe luni de anchetă, procurorii DNA au dispus clasarea cauzei sub aspectul infracțiunilor de luare și dare de mită.

Ancheta DNA l-a vizat pe Ștefan Claudiu Barbu, zis Pușculiță, agent șef principal la Serviciul regional de Poliție Transporturi București. Acesta a fost denunțat, potrivit justnews.ro, în noiembrie 2019 că ar fi pretins suma de 100.000 de euro de la directorul Regionalei București a CFR SA, Laurențiu Mălăroi, pentru a clasa un dosar penal în care era implicat. Acesta viza activitatea unei societăți comerciale Wiebe România, cu care CFR București avea în derulare mai multe contracte.

Pe 11 noiembrie 2019, DNA a dispus începerea urmăriii penale, iar după câteva luni, în aprilie 2020, procurorul de caz, Florin Dumitrescu, a dispus clasarea cauzei.  Anchetatorii nu au reușit să obțină suficiente probe directe pentru a-l pune sub acuzare pe polițist.

Dosarul a fost trimis Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1, pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvărșirii infracțiunilor de sustragere sau distrugere de înscrisuri și fals intelectual.