O amplă anchetă a DIICOT a condus la reținerea a doi consilieri superiori de la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov. Dosarul îi vizează pe alți doi șefi de la Finanțe dar și mai mulți oameni de afaceri despre care anchetatorii susțin că funcționarii publici i-ar fi ajutat să obțină venituri ilicite prin importuri subevaluate, dar și să se stustragă de la plata TVA. Astfel, au fost „șterse” tranzacții fictive de 6,1 milioane de euro.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT)– Structura Centrală au anunțat că s-a dispus reţinerea, a consilieri superiori din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ilfov – Activitatea de Inspecție Fiscală Contribuabili Mijlocii: Stela Stan și Daniela liliana Zamfirescu. Cele două au fost prezentate, joi, în fața Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi favorizarea făptuitorului.
Așa cum reiese din ancheta procurorilor DIICOT, în perioada 12.01 - 22.05.2015, Stela Stan și Daniela liliana Zamfirescu, împreună cu F. C., șef serviciu și B. E. C., șef administrație adjunct, din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ilfov – Activitatea de Inspecție Fiscală Contribuabili Mijlocii, cu intenție, au efectuat o inspecție, cu încălcarea legii, finalizată printr-un raport de inspecție fiscală, „neinvestigând, neconstatând și nesancționând fiscal toate actele și faptele rezultate din activitatea contribuabilului MERT SA supus inspecției”. Procurorii susțin că, la momentul inspecției, funcționarii știau de existența unui mecanism evazionist inițiat și constituit de inculpații Marinică Bozdoro și George Cătălin Ristea și pus la dispoziția SC MERT SA „în vederea efectuării de importuri subevaluate și a sustragerii de la plata TVA de plată, cu consecință încălcării intereselor statului prin necolectarea creanțelor fiscale datorate de acest contribuabil la bugetul de stat concomitent cu crearea unui folos necuvenit în beneficiul acestei societăți dar și în scopul împiedicării tragerii la răspundere penală a acesteia”.
Conform unui articol din Jurnalul Național, firma Mert SA, cu sediul în Afumați, județul Ilfov, îi are ca asociați pe Oncel Mehmet Emin, Oncel Mehmet Necip, Bakir Ibrahim Halil, Bakir Zeinep și Oncel Arzu, toți cetățeni turci cu reședința în Afumați.
DIICOT transmite că, deși ar fi trebuit să constate nereguli sau ilegalități săvârșite de reprezentanții legali ai MERT SA în relațiile comerciale cu doi furnizori, așa cum rezultau din dosarul fiscal, „organele de inspecție fiscală au stabilit în sarcina contribuabilului, prin raportul de inspecție fiscală ce a vizat perioadă 2010 – 2014, un TVA și impozit pe profit în suma de 271.181 lei la care s-au adăugat dobânzi și penalități de întârziere în sumă totală de 69.523 lei, doar în legătură cu efectuarea unor cheltuieli aferente achiziției și exploatării unor autoturisme aflate în proprietatea contribuabilului”.
„Prin urmare, echipa de inspecţie fiscală a acordat nelegal contribuabilului SC MERT SA drept de deducere pentru TVA aferentă achiziţiilor de bunuri efectuate de pe piaţa internă (printre care și pentru achizițiile efectuate de la cei doi furnizori susmenționați), limitându-se la a preciza în cuprinsul raportului de inspecţie fiscală că pentru analiza TVA s-au verificat, prin sondaj, documentele primare care au stat la baza întocmirii documentelor centralizatoare privind evidenţa TVA, respectiv jurnalele de cumpărări şi jurnalele de vânzări”, precizează DIICOT.
Astfel, inspecția fiscală derulată la SC MERT SA a avut un caracter pur formal, susțin anchetatorii, „limitându-se doar la verificarea îndeplinirii condițiilor de formă a documentelor ce au stat la baza operațiunilor comerciale (existența documentelor și înregistrarea în contabilitate) elemente favorabile societății și nu la verificarea realității operațiunilor de achiziție derulate cu societăți cu un comportament fiscal inadecvat, așa cum au procedat celelalte organe de control fiscal (Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Direcția Generală Antifraudă Fiscală)”.
Legal, echipa de inspecție fiscală era obligată „să constate și să investigheze toate actele și faptele rezultate din activitatea contribuabilului supus inspecției ca urmare a derulării relațiilor comerciale cu SC SANFERO INSTAL SRL și SC CRIS INSTAL COM SRL, să analizeze și să evalueze informațiile fiscale aflate în dosarul fiscal din care rezultau date certe privind un mecanism evazionist în care era implicat și contribuabilul MERT SA suspectat de efectuarea de importuri subevaluate, indirecte, prin intermediul celor două societăți și, în consecință, să stabilească în mod corect baza de impunere a diferenței de TVA datorate în plus față de creanța fiscală declarată de contribuabil la momentul inspecției fiscale și să stabilească obligațiile de plată și obligațiile fiscale accesorii aferente acestora”.
Mai mult, „deși Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a indicat o posibilă situaţie de deducere eronată a TVA în sumă de 399.667 lei aferentă unor achiziţii de echipamente şi utilaje industriale care nu au fost utilizate de societate pentru desfăşurarea de operaţiuni taxabile şi obţinerii de venituri precum și existența unor achiziții de la furnizori interni de mărfuri de acelaşi gen cu produse achiziţionate direct de societatea verificată de la furnizorii externi, respectiv: biscuiţi, napolitane, ciocolată, măsline, detergenţi, săpun, șerveţele etc. (cu alte cuvinte indicii privind existența lanțului de aprovizionare fraudulos descris mai sus), în cuprinsul raportului de inspecție fiscală echipa de inspecție fiscală nu a analizat, verificat și valorificat aceste informații și nu a indicat tratamentul fiscal aplicabil operațiunilor pe care SC MERT SA le-a înregistrat, acestea influențând baza de impozitare pentru TVA și impozit pe profit, cu consecința prejudicierii bugetului de stat”.
De asemenea, din cuprinsul aceluiași raport rezultă că informațiile cuprinse în procesele verbale întocmite de Direcția Regională a Finanțelor Publice București, cu ocazia controlului operativ desfășurat la societate, precum și documentele elaborate pentru instituirea măsurilor asiguratorii, nu au fost valorificate de cele două consiliere de la Ilfov și de suspecți, până la finalizarea inspecției fiscale.
Asta deși din dosarul fiscal al MERT SA „rezulta în mod neechivoc implicarea contribuabilului într-un mecanism de achiziţii de mărfuri din intern, pe un lanţ de societăţi comerciale, mecanism pe care cele două inculpate aveau obligația să-l verifice în vederea stabilirii stării de fapt fiscale și, pe cale de consecință, a impozitelor, taxelor și a altor sume datorate bugetului general consolidate„. În consecință, arată DIICOT, „inculpatele au încălcat în mod flagrant prevederile legale susmenționate ce reglementau activitatea de inspecție fiscală, au omis cu intenție să efectueze un minim de verificări privind mecanismul de fraudare a bugetului devoalat de către inspectorii antifraudă, limitându-se în cuprinsul raportului de inspecție doar să constate că societatea SANFERO INSTAL SRL este declarată inactivă din data de 25.09.2014 și a fost plătitor de TVA în perioada 01.01.2012 – 25.09.2014”.
Așa cum rezultă din dosarul inspecției fiscale, în cazul societății SANFERO INSTAL SRL, principalul furnizor al SC MERT SA, echipa de inspecție fiscală știa, încă de la momentul demarării controlului, de faptul că societatea era inactivă fiscal, nu funcționa la sediul declarat, „precum și că a făcut obiectul unei acțiuni de inspecție fiscală în urma căreia au fost stabilite obligații fiscale suplimentare în cuantum de 16.081.793 lei fiind sesizate organele de urmărire penală în legătură cu săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală de către reprezentanții acestei societăți. Toate aceste împrejurări erau de natură să justifice demararea unor verificări ample pe lanțul de tranzacționare din care făcea parte această societate cu atât mai mult cu cât, în perioada 2012 – 2013, cuantumul tranzacțiilor înregistrate între cele două societăți a fost de 27.495.182 lei aproximativ 6.100.000 de EURO și avea un comportament specific societăților „fantomă” în perioada vizată.
„Ca urmare a acestei modalități ilegale de efectuare a inspecției fiscale de către inculpate și suspecți au fost înlăturate în mod nejustificat toate constatările realizate de către inspectorii antifraudă din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală și inspectorii fiscali din cadrul Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili prin acordarea dreptului de deducere a cheltuielilor pe care MERT SA le-a înregistrat ca urmare a relațiilor comerciale derulate în perioada 2010 – 2013 cu societățile cu comportament fiscal inadecvat SANFERO INSTAL SRL și SC CRIS INSTAL COM SRL”, a mia precizat DIICOT.
Deși inspectorii antifraudă au stabilit un prejudiciu de 8.869.414 lei în sarcina MERT SA, ca urmare a efectuării inspecției fiscale efectuate de cele două consiliere „nu a mai fost emisă decizia de impunere pentru suma menționată care, potrivit dispozițiilor legale constituia titlu de creanță pentru obligații certe în baza căruia s-ar fi emis măsuri asiguratorii, cu consecință încălcării intereselor statului prin necolectarea creanțelor fiscale datorate de suspectă la bugetul de stat concomitent cu crearea unui folos necuvenit în beneficiul acestei societăți”.
O altă consecință a efectuării nelegale a inspecției fiscale a constituit-o și ridicarea de către instanța de contencios administrativ a măsurilor asiguratorii dispuse de către inspectorii antifraudă fiscală pentru recuperarea prejudiciului.
Mai mult, nici funcționarii publici și nici suspecții nu au sesizat organele de urmărire penală conform dispozițiilor legale, „ceea ce a constituit un veritabil ajutor dat suspectei MERT SA în scopul împiedicării tragerii la răspundere penală de către organele de urmărire penală atât a contribuabilului și reprezentanților săi legali cât și a persoanelor care în fapt și/sau în drept controlau societățile comerciale implicate în mecanismul evazionist, respectiv inculpații Bozdoro Marinică și Ristea George Cătălin precum și suspecții F. C. M. și R. T. T.”.
Cazul este instrumentat împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate- Serviciul de Combatere a Finanțării Terorismului și Spălării Banilor.