Anchetă cu scandal la DSP București! Tătaru vine cu noi precizări

Anchetă cu scandal la DSP București! Tătaru vine cu noi precizări

Ministrul Sănătății a trimis o echipă de control la DSP București după apariția unui caz de COVID-19 printre angajații instituției și pentru a afla cum a fost gestionată situația de la căminul de bătrâni din Sectorul 1.

Despre această situație, ministrul Nelu Tătaru a spus: „Ministrul Sănătății nu face anchete epidemiologice, DSP-urile fac. Am trimis un control la DSP București, voi afla și când s-au făcut aceste testări”.

„În legătură cu DSP Bucureşti, ca o primă concluzie, e necesară o evaluare la nivelul tuturor DSP-urilor, a tot ce înseamnă evaluarea pacienţilor care în cele două săptămâni de vid legislativ nu s-au regăsit internaţi sau nu s-au regăsit sub controlul unui medic, precum şi anchetele epidemiologice în desfăşurare. Aici, din ce am putut să văd, sunt 70 de lucrători din 250 cât are DSP Bucureşti. (...) O doamnă doctor depistată pozitiv a avut cinci contacţi direcţi, toţi sunt în izolare în acest moment şi sunt 14 care s-au autodenunţat ca şi contacţi direcţi, urmând ca astăzi să fie testaţi fiecare dintre ei", a adăugat Nelu Tătaru.

El a menţionat că medicul în cauză a anunţat luni că este pozitiv la testul COVID.

Ne puteți urmări și pe Google News

„De vineri se simţea rău şi a stat acasă până luni. Urmează ca în zilele următoare să ajungă aici şi o echipă de la Ministerul Sănătăţii care să evalueze toată această anchetă şi contextul în care s-a desfăşurat ancheta'', a arătat Tătaru.

În ceea ce priveşte cazurile de COVID apărute la un cămin de bătrâni din sectorul 1 din Bucureşti, Nelu Tătaru a declarat că a cerut o reevaluare a situaţiei.

„Am fost şi eu astăzi la căminul din sectorul 1, acolo sunt testaţi în acest moment toţi. (...) Ieri au fost 3 care au acuzat simptome, au fost la spital, doi s-au reîntors, în acest moment toţi sunt testaţi", a menţionat Nelu Tătaru. Despre testarea bolnavilor la o săptămână după ce au fost depistați cu infectia virusului, Nelu Tătaru a spus că la aceste instituții testarea se face ori „de câte ori e nevoie”

„În primele 2-3 zile nu avem un test concludent. Testele negative pot fi pozitive peste 2 zile, orice testare e o stare de fapt, să o facem în momentul când e cel mai probabil să o facem corect! În condiţiile în care avem un asimptomatic până în a cincea, a şasea zi, atunci facem acea testare în căminul de bătrâni sau la persoana vârstnică care a fost un posibil contact. (...) Se face o testare pe lună la fiecare din aceşti bătrâni. În condiţiile în care apar simptomatologii, se repetă acea testare, la personalul medical testarea se face de două ori pe lună. La pacienţii vârstnici care sunt instituţionalizaţi în aceste instituţii se face ori de câte ori e nevoie, când prezintă simptomatologie", a menţionat ministrul Sănătăţii.

Totodată, referitor la secţia de ATI a Institutului „Matei Balş" despre care Societatea Română de Anestezie şi Terapie Intensivă afirmă că ar fi condusă ilegal, Nelu Tătaru a răspuns că se va trimite o echipă de control.

„Am şi solicitat dimineaţa ca Inspecţia Sanitară şi Corpul de control să meargă să vadă dacă se confirmă acest lucru şi în ce măsură cineva care este de specialitate boli infecţioase poate conduce o secţie de terapie intensivă", a anunţat Nelu Tătaru.

Întrebat de presă ce spitale vor fi eliberate pentru a se face loc pacienţilor cu COVID, el a menţionat Spitalul Witting, Spitalul Judeţean Ilfov și Centrul de Expertiză, care are 50 de paturi.

„Avem acest spital modular din Pipera pe care în primă fază îl vom eficientiza - 100 de paturi, urmând să ajungem şi la cele 500 de paturi, astăzi s-a mărit capacitatea la Victor Babeş cu încă 30 de locuri, urmând ca în perioada imediat următoare să putem eficientiza şi alte structuri", a spus Nelu Tătaru, potrivit agerpres.ro