Evenimentul Zilei > Actualitate > Anca Pandrea a ajuns de urgență la spital. În ce stare se află artista
Anca Pandrea a ajuns de urgență la spital. În ce stare se află artista

Anca Pandrea a ajuns de urgență la spital. În ce stare se află artista

Anca Pandrea se afla în vizită la o mănăstire din Brașov când i s-a făcut rău. Actrița a fost transportată de urgență la spital

Artista era însoțită de două prietene în momentul în care a avut nevoie de intervenția ambulanței. Aceasta a fost transportată la Spitalul Municipal, iar în prezent se află în București.

”De obicei nu merg în vacanțe, prefer să rămân acasă, cu Iura al meu. Plus că este și situația care e cu pandemia. Am făcut o excepție, am plecat cu două prietene la Brașov, să mai schimb aerul. Am vizitat mai multe locuri, am fost la o biserică, totul a fost frumos. Când ne-am întors de la lăcașul sfânt, unde ne-am rugat, am simțit brusc că nu mai pot articula niciun cuvânt.

Pur și simplu nu mai puteam vorbi, nu mai puteam respira. Apoi am leșinat, mi s-a făcut rău. Stătusem câteva ore în soare, pentru că afară vremea era foarte frumoasă, nu știu exact ce s-a întâmplat. Am ajuns la spital, iar acolo m-au ținut cam șase ore cu perfuzii. Deși trebuia să mai stăm o zi, după externare am plecat spre București, pentru a fi supusă unor investigații medicale.

Îmi voi face alte analize și investigații, să văd de la ce a fost. Eu sufăr de insuficiență cardiacă, am probleme cu coagularea sângelui, probleme cu glanda, dar și o gastrită. Până acum, am ajuns la patru medici diferiți și toți mi-au pus același diagnostic, insuficiență cardiacă pulmonară de gradul 3. Nu este prima oară când leșin, dar nu mi se mai întâmplase asta de ceva timp, eu fiind sub tratament. Am fost la medicul de familie, la doctora mea și am luat trimiteri unde am nevoie. Acum aștept rezultatele”, a declarat actrița pentru impact.ro.