Au apărut detalii uluitoare în scandalul sexual dintre cântărețul Nicușor Iordan și fiica regretatului cântăreț Aurelian Preda, Anca Maria Preda. În timp ce Ana Maria Preda a depus o plângere penală împotriva lui Nicușor Iordan, acuzându-l de abuz, șantaj sexual și pornografie infantilă, cântărețul de muzică populară și-a făcut un selfie la mormântul lui Aurelian Preda, transmițând și un mesaj incredibil, pe facebook. Nicușor Iordan nu a fost prezent la parastasul organizat de familia lui Aurelian Preda la împlinirea a 3 ani de la moartea acestuia.

Potrivit cancan.ro,  Anca Maria Preda a depus o plângere penală împotriva cântărețului Nicușor Iordan, pe care îl acuză de abuz sexual, șantaj și pornografie infantilă, conținutul sesizării fiind prezentat la RomaniaTV. În plângerea făcută procurorilor, Anca Maria Preda a povestit cum a fost agresată sexual de Nicușor Iordan, cel care a fost un prieten bun al răposatului ei tată, Aurelian Preda.,,La circa două luni după moartea tatălui, numitul Iordan Nicușor Claudiu a început să-mi facă avansuri sexuale, iar eu l-am refuzat de fiecare dată. Ulterior, mi-aduc aminte că eram răcită, iar el era foarte afectuos cu mine, îmi servea ceaiuri și supe și, în această perioadă, nu știu cum s-a întâmplat, însă știu că numitul Iordan Nicușor Claudiu a reușit să întrețînă cu mine un act sexual.

Surprinzător este că, după ce acest lucru s-a întâmplat, nu reușesc să-mi aduc aminte în detaliu cum s-au derulat evenimentele, însă mi-a fost teamă să-i spun mamei și iubitului meu despre acest lucru, deoarece am crezut că acesta din urmă mă va părăși și voi fi judecată. După acest eveniment, numitul Iordan Nicușor Claudiu a continuat cu avansurile și, de câte ori îl refuzăm, se purta foarte urât cu mine, nu mă lăsă să mă văd cu iubitul meu”, scrie  Ana Maria Preda în plângerea penală.

Față continuă apoi să descrie chinul la care a fost supusă de către Nicușor Iordan.

„Mergeam adesea la emisiuni TV și susțineam că el este că un tată pentru mine, pentru că el îmi sugera acest lucru, altfel mă jignea și, dacă nu îi spuneam «Sărut mâna» în loc de «Salut», mă obligă să fac lucruri împotriva voinței mele. De câte ori îmi cerea să întrețîn relațîi sexuale cu el, îmi spunea că o face pentru mine și că-n acest fel ar economisi bani, pe care altfel i-ar da la alte femei. În plus, îmi reproșa mereu că muncește pentru mine și că suportă rată la casă, lucru nereal, căci de asta mă ocupăm eu.

În urmă acestei situații, am suferit o depresie, apelând la serviciile unui psiholog, urmând în acest sens și un tratament. Numitul Iordan Nicușor Claudiu îmi reproșa că acest lucru se întâmpla din cauza iubitului meu. În realitate, nu mai suportăm prezența lui în casă și-mi era teamă să-i spun acest lucru. În final, mi-a interzis să merg la psiholog deoarece acesta i-a reproșat că este vină lui.

Ulterior, am început să manifest față de acesta un sentiment puternic de respingere și să abordez un comportament contrar dorințelor lui. Au fost destule situațîi în care iubitul meu asista la cuvintele jignitoare pe care numitul Iordan Nicușor Claudiu mi le adresa și-mi lua apărarea. Urmare comportamentului pe care l-am abordat, numitul Iordan Nicușor Claudiu a înțeles să meargă la duhovnicul meu și la un preot apropiat de familia mea, părintele Efrem, de la mănăstirea Dervent, cărora li s-a plâns că aș avea un comportament necorespunzător”, mărturisește tânăra procurorilor

Am fost șantajată emoțional!

Tânăra spune că, de câte ori îi cerea să facă sex cu el, Nicușor ar fi afirmat că așa economisește bani și nu-i dă altor femei. Ana Maria Preda  spune că ar fi fost obligată să doarmă în același pat cu el și iubita acestuia.  Ana  mai susține în plângerea penală că iubita lui Nicușor Iordan  ar fi implicată direct în șantajul cu filmulețele din partidele de sex filmate.

„Toate aceste acțiuni aveau loc pentru a mă șantaja emoțional și mă punea să jur pe numele tatălui meu că nu îl voi părăși niciodată. De multe ori, se folosea de numele părintelui Efrem și al părintelui Andrei doar pentru a mă determina să fac întocmai cum îmi spune el. S-a întâmplat, de asemenea, să mă pună să jur cu mâna pe crucea tatălui meu, Preda Aurelian Ion, că nu va află nimeni, niciodată, nimic. În desele aparițîi la diferite posturi de televiziune mă punea să spun că el este tatăl meu adoptiv și că mă crește în memoria tatălui meu. De asemenea, continuă să vină în casă părinților iubitului meu.

În luna decembrie a anului 2017, numitul Iordan Nicușor Claudiu și-a făcut o prietenă, care s-a mutat cu acesta în casă tatălui meu; m-a prezentat acesteia că fiind fiica lui adoptivă. De asemenea, îmi spunea să dorm cu ei în pat și că nu am dreptul să mă opun, adresându-mi cuvinte jignitoare. Îmi reproșa mereu că trebuie să-l respect toată viața, indiferent de ceea ce a făcut și mă făcea să plâng ore în șir, spunându-mi că din cauza mea tatăl meu se răscolește în mormânt, iar mama mea nu merită să fie lângă mine. În octombrie 2018, numitul Iordan Nicușor Claudiu a părăsit casă tatălui meu, după care a revenit împreună cu mama acestuia, sora lui, cumnațîi lui și nepoțîi, și au luat cu ei o parte din mobilierul existent și aparatură electrocasnică. Pentru că îmi doream să se termine toate aceste probleme și să nu-mi mai ceară bani, i-am lăsat să ia aceste lucruri”, mai arată fiica artistului în plângerea penală.“După acest episod, toată familia numitului Iordan Nicușor Claudiu îmi cerea să fac după cum îmi cerea el. Toate acestea s-au întâmplat până când prietenă numitului Iordan Nicușor Claudiu a aflat că acesta a avut un act sexual cu mine și a început să-l șantajeze pe el, iar pe mine mă amenința că «mă va distruge». La acel moment eu nu am avut cunoștință că numitul Iordan Nicușor Claudiu ar avea înregistrări audio cu mine sau filmări, însă prietenă acestuia a susținut că ele există, că sunt în telefonul lui Iordan Nicușor Claudiu și că se va răzbuna.

La dată de 18 aprilie, iubitul meu, mama acestuia, mătușa mea, nașa mea, producătorul general Etno TV au primit un telefon cu număr necunoscut și li s-a pus să asculte o înregistrare despre care numitul Iordan Nicușor Claudiu a spus că este de fapt o filmare din timpul raportului sexual. Ulterior, iubitul meu și mama acestuia au făcut demersuri și au constatat că numărul de telefon de pe care au fost apelate aceste persoane este al prietenei numitului Iordan Nicușor Claudiu. Totodată, m-a sunat și mama numitului Iordan Nicușor Claudiu și mi-a cerut să nu-i fac rău fiului său, adresându-le în același timp vorbe urâte iubitului meu și mamei mele.

Date fiind toate aceste întâmplări, am decis să plec o perioadă în Italia, Milano, la mama mea, deoarece numitul Iordan Nicușor Claudiu continuă cu amenințările adresate mie și mamei mele, primind foarte des mesaje de la acesta. Motivul pentru care aceste amenințări au loc este acela că numitul Iordan Nicușor Claudiu consideră că eu am făcut aceste lucruri publice la încurajările familiei mele.

Solicit tragerea la răspundere a numitului Iordan Nicușor Claudiu și trimiterea în judecată, pentru săvârșirea infracțiunilor arătate. În calitate de parte vătămată înțeleg să stau în proces și că parte civilă, cuantumul daunelor urmând a-l preciza la o dată ulterioară”, mai declară Ana Maria Preda în plângerea penală.

Te-ar putea interesa și: