Anca Boagiu a fost audiată la DNA. Mărturia ei a fost de o "importanţă covârşitoare"

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a fost chemată, aseară, la sediul DNA, ca martor în dosarul şpăgii din Vama Agigea.

Boagiu a fost audiată, aseară, în calitate de martor în dosarul privind tranzacţiile ilegale din Portul Constanţa. În acest dosar sunt cercetaţi senatorul PDL Mircea Banias şi fostul secretar general al MAI Laurenţiu Mironescu. Avocatul Ion Panaitescu a declarat, la ieşirea de la DNA, că a fost audiată Anca Boagiu, în calitate de martor, iar mărturia ei a fost "de o importanţă covârşitoare pentru economia cauzei". "S-a vorbit despre valurile Dunării, despre Marea Neagră. A fost chemată pentru a se vorbi despre valurile Dunării, despre valurile Mării Negre", a spus Panaitescu, citat de mediafax.ro. El a precizat că audierea ministrului Transporturilor este un spectacol pus în scenă de procurorii anticorupţie. În timpul  audierii, ministrul Anca Boagiu a fost întrebată dacă îi cunoaşte personal pe mai mulţi inculpaţi din dosar, printre care Mircea Banias, Laurenţiu Mironescu sau Aurelian Pilcă. Anca Boagiu le-a spus anchetatorilor că personal nu îi cunoaşte decât pe Mircea Banias şi pe Laurenţiu Mironescu, ca urmare a relaţiilor de partid. Vom reveni cu amănunte Citiţi şi:

  • Dosarul "Șpagă în port". Interviu exclusiv cu Laurențiu Mironescu: "Sunt nevinovat, o spun sub jurământ!"
  • Banias, atac la ministrul Anca Boagiu: ea a sunat, nu eu!
  • Mironescu: Dacă mă întâlnesc cu Banias, nu ne salutăm"
  • Senatorul Banias nu poate părăsi ţara. Alţi şapte inculpaţi au fost, însă, eliberaţi