Sever Voinescu şi Cătălin Avramescu, comentatori la "Cotidianul", au intrat în PDL şi vor candida la parlament. Se pregăteşte Traian Ungureanu.
Analiştii politici Cătălin Avramescu şi Sever Voinescu, primul - consilier de stat la Palatul Cotroceni, al doilea - propus de preşedintele Traian Băsescu în urmă cu un an ambasador în SUA, au intrat ieri în PDL, anunţându-şi totodată candidaturile pentru parlamentare.
Ambii vizează câte un mandat în judeţul Prahova, în oraşele de unde provin: Avramescu candidează la Senat, într-un colegiu care să includă şi oraşul Mizil, în timp ce Voinescu vrea să fie deputat de Ploieşti. Dacă Voinescu a decis să renunţe la ipostaza de editorialist, Avramescu nu este dispus să se retragă de la Cotroceni, decât după alegeri, dacă va câştiga. Ungureanu, următorul pe listă
Garda editorialiştilor-candidaţi ar urma să fie completată în perioada următoare de Traian Ungureanu pe care PDL intenţionează, potrivit unor surse din partid, să-l oferteze. Pe lista scurtă a celor pe care liderii PDL îi vizează pentru o candidatură se numă ră şi consilierul prezidenţial Cristian Preda. „Totul este posibil“, a comentat ieri prim-videpreşedintele PDL Adriean Videanu, cu privire la cele două nume vehiculate în partid. Traian Ungureanu spune însă că nu a avut „nicio discuţie cu PDL pe această temă“.
„Am vorbit în ultimul timp cu oameni de la ei, dar pe alte subiecte. (Pentru o candidatură - n.r.) trebuie să existe şi tentaţia, dar şi posibilitatea. Dacă cineva o să mă întrebe, am să răspund“, ne-a declarat editorialistul. Din „balta detaşării“ în „mlaştina cu crocodili“
Proaspeţii PDL-işti Avramescu şi Voinescu şi-au făcut botezul în politică prin discursuri plastice şi reproşuri la adresa actualei clase politice, a „fantomelor trecutului“. „Dacă oamenii de bună-credinţă nu se implică acum, foarte curând, colectivitatea care se cheamă România se poate transforma într-un fel de turmă de ierbivore, care merge somnolent spre mlaştina cu crocodili“, şi-a explicat Voinescu intenţia de a candida. Cu argumente similare a venit şi Avramescu.
„Nu poţi să stai pe malul apei, pescuind pe balta detaşării politice. Trebuie să obţinem o majoritate pentru o schimbare importantă“, şi-a justificat el intrarea în PDL. Autodeclarat deschis „liberal clasic“, „exasperat de lupta actualilor politicieni cu gramatica limbii române“, Avramescu a arătat cu reproş spre „oligarhia politică“, spre „găştile de partid“, dar şi spre premierul Călin Popescu-Tăriceanu. „Avem un prim-ministru care, când vorbeşte, nu sunt sigur că vorbeşte consilierul american sau celălalt. (…) Se duc la nuntă la Monte Carlo, umblă cu Ferrari“, s-a plâns el de politicieni. Avramescu rămâne la Cotroceni
Succesor în funcţie al Elenei Udrea la Palatul Cotroceni, Avramescu nu are intenţia să demisioneze înainte de campanie, deşi admite riscul de a fi perceput ca mesager al lui Băsescu. Cu atât mai mult cu cât programul său politic include teme avansate deja de Cotroceni, cum ar fi modificarea Constituţ iei. Candidatul Avramescu ar dori să propună însă şi „limitarea mandatului de preşedinte la unul singur, ca şi cel de deputat, senator sau premier“. „Faptul că şapte luni n-am fost perceput drept cineva care dă mesaje, mă face să fiu optimist. Agenda mea politică nu corespunde chiar întru totul cu ceea ce cred că este agenda preşedintelui sau cu ceea ce cred că este agenda PDL“, ne-a declarat Avramescu.
TRIO Sever Voinescu
Editorialist la „Cotidianul“ şi „Dilema Veche“, fost consul general al României la Chicago, Sever Voinescu a apărut ca subiect de controversă politică anul trecut, la momentul propunerii sale ca ambasador în SUA de către preşedinte. Numirea sa a fost acceptată de premier, dar respinsă în aprilie în comisiile parlamentare de specialitate. Cătălin Avramescu
Lector la Facultatea de Ştiinţe Politice de la Universitatea Bucureşti, membru GDS şi fost editorialist la „Cotidianul“, Cătălin Avramescu este de şapte luni şeful Cancelariei Administraţiei Prezidenţiale. Înainte de a fi cooptat la Cotroceni, fusese propus de Băsescu în Consiliul de Administraţie al TVR, dar invalidat de parlament. Traian Ungureanu
A fost redactor la BBC Londra, secţia română, iar în prezent este corespondent Realitatea TV în Marea Britanie şi editorialist la „Cotidianul“. Propus în 2007 de preşedintele Băsescu ambasador la Londra, Ungureanu a fost respins de premierul Tăriceanu pe motiv că nu ar avea „o minimă legătură cu diplomaţia“.
„DREPT CONSTITUŢIONAL“
Tolontan şi Avădani aprobă candidaturile
„Dreptul de a alege şi a fi ales este înscris în Constituţie. Ca atare, eu nu văd care este problema în cazul unor cetăţeni care-şi exercită dreptul constituţional. Ne plângem de o bucată de timp de «calitatea slabă a clasei noastre politice», aşa că un strop de sânge proaspăt, oameni de calitate, cu anvergură intelectuală dovedită - prin însăşi calitatea lor de «formatori de opinie» - ar face bine“, a declarat, pentru EVZ, Ioana Avădani, director al Centrului pentru Jurnalism Independent. Ea consideră că ar exista o problemă doar dacă un parlamentar înregimentat politic ar emite pretenţii de ziarist independent. O părere similară are şi Cătălin Tolontan.
„Cât timp vom crede că implicarea în politică este ruşinoasă nu vom reuşi să ne construim un credo comun. Nu e nimic derizoriu în gestul lor. Dar cred că enunţul corect este: doi analişti intră în politică. Ceea ce e altceva decât doi jurnalişti. Nu înseamnă mai mult sau mai puţin, pur şi simplu înseamnă altceva“, ne-a declarat redactorul-şef al „Gazetei Sporturilor“. (Liviana Rotaru) OPINII
Ce au scris cei trei despre preşedinte
Cătălin Avramescu, Sever Voinescu şi Traian Ungureanu au publicat, în cotidianul pe care îl lasă în urmă, editoriale din cauza cărora au fost etichetaţi prea îngăduitori cu preşedintele şi excesiv de exigenţi cu reprezentanţ ii opoziţiei. Cătălin Avramescu a taxat de-a lungul timpului aceiaşi „duşmani“ pe care îi arată cu degetul preşedintele. A reclamat ineficienţa justiţiei, „erorile sau absurdităţile din Constituţia în vigoare“, „democraţia de faţadă“, „neclaritatea atribuţiilor preşedintelui“ şi a criticat iniţiativele opoziţiei. Traian Răzvan Ungureanu a fost unul dintre cei mai vehemenţi editorialişti, care a militat împotriva „celor 322“.
„Preşedintele Băsescu e omul nimerit, pentru că a încurajat, adesea de unul singur, apariţia clară a dorinţelor noastre“, scria Ungureanu, în mai 2007. La rândul său, Sever Voinescu a marşat pe idei similare. „Domnul Băsescu trebuie să scape de iluzii şi să-şi regăsească magnetismul de altădată. (…) Urgent. Altfel, e istorie…“, se arăta îngrijorat fostul gazetar, în urmă cu o lună. (Liviana Rotaru)