ANAF îl execută pe Omar Hayssam. Casa din centul Bucureştiului, scoasă la vânzare. Cât valorează

ANAF îl execută pe Omar Hayssam. Casa din centul Bucureştiului, scoasă la vânzare. Cât valorează Sursa Foto: Arhiva EVZ

ANAF nu este la prima încercare de a vinde casa lui Omar Hayssam, astfel că preţul a fost acum redus, de la 1.265.879 lei (fără TVA), la prima licitaţie, la 949.409 lei.

ANAF a scos la vânzare o proprietate a lui Omar Hayssam, om de afaceri de origine siriană condamnat în România în mai multe dosare, dintre care cel mai cunoscut este cel al celor trei jurnalişti români răpiţi în martie 2005 în Irak, Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian.

Apartamentul, de 4 camere, cu o suprafaţă de 127 de metri pătraţi, la parterul unei vile din zona centrală a Capitalei, este scos la vânzare de către ANAF cu 949.409 lei fără TVA (192.554 euro).

Printre creditori se află statul, prin intermediul mai multor instituţii, Ovidiu Ohanesian, reprezentat de un executor judecătoresc, şi Mahomed Yosiin.

Ne puteți urmări și pe Google News

Aceasta nu este prima încercare a statului de a vinde casa lui Hayssam, astfel că preţul a fost acum redus, de la 1.265.879 lei (fără TVA), la prima licitaţie, la 949.409 lei, scrie news.ro.

Cine este omul de afaceri  Omar Hayssam

Omul de afaceri sirian Omar Hayssam a fost condamnat pentru terrorism și răpirea a trei jurnaliști români. Ovidiu Ohanesian este unul din jurnaliștii răpiți în Irak. Acesta a avut aceeași soartă precum Sorin Mișcoci, cameraman, și jurnalista Marie Jeanne Ion.

Cei trei au fost privați de libertate pe data de 28 martie 2005, iar pe 22 mai 2005 au fost eliberați, cu toate că nu a fost îndeplinită cererea inițială a răpitorilor.

Cazul lui Omar Hayssam a fost o premieră în România

Un subiect controversat a fost cel legat de modul în care Omar Hayssam a părăsit România. Președintele Traian Basescu a declarat atunci că acesta a plecat din ţară într-o navă care transporta oi, iar Omar Hayssam a spus că de fapt a plecat din țară - ca un domn -, prin aeroport, fără probleme.

Hayssam a fost operat de cancer de colon, iar la ședința de judecată în urma căreia s-a dispus eliberarea sirianului din motive medicale, procurorul a depus concluzii de admitere a cererii acuzatului, iar Curtea de Apel Bucureşti a admis solicitarea.

La 26 aprilie 2006, Hayssam fost eliberat din arest, iar în 30 iunie a fugit din România. Şefii serviciilor de informații si Procurorul General al României şi-au dat demisia din cauza scandalului mediatic generat de fuga lui Hayssam.

Președintele Traian Basescu declara, în 9 februarie 2011, ca Omar Hayssam este bine-merci şi nu mai are cancer. Preşedintele preciza că partea română ştie unde se afla acesta pentru că este subiect de discuție cu partea siriana: Ştim precis şi unde este, şi e bine-mersi, sănătos, nu are nici urme de cancer, nu mai e plin de metastaze, cum era când l-a operat unul din medicii faimoși ai patriei", spunea atunci preşedintele Basescu.