Editura Evenimentul si Capital

Ah, iuiu-iuiu, când ANAF îți bagă cuiul… Editorial de Simona Ionescu

Autor: | | 0 Comentarii | 12813 Vizualizari

Domnul șef Mișa de la ANAF vrea să-i strice viitorul domniței Irinuca, să se pună în calea fericirii și bunăstării seniorului Dragnea sau ce naiba urmărește cu comedia asta de lege a impozitării nunților?

Ce chef să mai aibă cuplul PSD să pășească la ofițerul stării civile și apoi să-ncingă „Isaia dănțuiește” când gândurile că vor trebui să completeze formularele lui Mișa nu le vor da pace?! Dacă ei declară că au dat o sumă lăutarilor, iar ăștia spun o alta în actele contabile, intră în anchetă fiscală? Irina va trebui să mărturisească ciubucul dat machiozei, coafezei, mă rog, stiliștilor care o vor refreșui între paharul de șampanie de la primire și smulgerea jartelei de la sfârșitul petrecerii? Lucruri neclare… sau poate limpezi în creierul de finanțist al domnului Mișa.

Valentin, juniorul, a scăpat. Nu trebuie să declare acum plățile făcute în ziua în care a urcat scările primăriei lui Firea și a tăiat tortul miresei la Palatul Snagov. Așa ne-a lămurit ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, care a sărit să calmeze întrucâtva lucrurile răvășite de Mișa. Poate că dacă ar fi avut umorul lui Daea, i-ar fi ieșit mai bine rolul de „țambal”. Sau măcar de ”batistă”. Oricum, ministrul ne-a „dezvăluit” că juniorul Dragnea nu va fi obligat de ANAF să declare banii cheltuiți cu nunta, pentru că Fiscul are în vedere momentan doar perioada 2013-2017. Mirii din anul 2018 și din 2019, mai târziu.

Dar Eugen Teodorovici n-a mai făcut precizarea. A spus doar că ANAF a ales perioada aceasta fiindcă după 5 ani de neplată intervine obișnuita prescriere, iar atunci e posibil ca prestatorii de servicii să scape de impozitarea Fiscului. Corect. S-a trezit Fiscul din letargie și a bătut cu pumnul în masă că nu se mai poate cu lăutarii, maneliștii și artiștii care prestează antren la nunți și botezuri, cu fotografii și cameramanii, toți niște evazioniști fiindcă nu plătesc impozit pe venitul încasat. Cu restaurantele, trecute și ele pe lista ANAFU-ului, n-am înțeles care-i treaba, fiindcă aceste unități (n.r. persoane juridice) au trecut în contabilitate cheltuielile cu masa petrecăreților, deci taxele pleacă de la sine către stat. O fi vorba de impozitarea bacșișului dat de miri ospătarilor?! Ar fi o discriminare, fiindcă măsura ar viza doar nunțile. Dar botezurile? De ce nu se pun în declarații și parastasele? Și acolo e cu preot, restaurant, uneori și fotograf sau lăutari… Vă spun secretul. Informațiile despre căsătorii vin către Fisc de la Starea Civilă, botezurile și parastasele n-au dată precisă și cunoscută de vreo instituție. ANAF vrea să ia bani de la DJ-ii care pun muzica de dans la petreceri, de la formații, de la impresarii care oferă programe artisitice, de la ursitoarele nelipsite de la botezuri, de la furnizorii de „fântâni de ciocolată”, etc, etc. Foarte bine că vrea, dar strategia juridică, gândită de șefii Fiscului e greșită! Pare o comedie. Cum să-i transformi pe mire și mireasă în agenții tăi? Chiar nu se pot găsi soluții, să se contureze o strategie în care funcționarii publici să fie „piua întâi”, arătând că sunt capabili să recupereze banul statului?!

Ca să exemplific ce vrea ANAF de la români o să păstrez personajele de la început, cuplul Irina-Liviu. Nu de alta, dar El e liderul politic de la putere care ar putea să pună puțină ordine pe linie de partid în deciziile șefului Mișa de la ANAF.

Iată cum se desfășoară operațiunea de impozitare a nunților în varianta ANAF și ce trebuie să completeze mirii pe formulare! Deja plicurile au început să fie trimise către cei care s-au căsătorit începând cu anul 2013, iar aceștia trebuie să scrie pe formular ce relații de ordin economic au avut cu cei care leau prestat servicii la cununia civilă și la cea religioasă, menționând nume de persoane, firme, inclusiv restaurantul, PFA sau asociații. ANAF le cere date concrete, inclusiv numere de telefon și adrese ale celor pe care i-au plătit ca să le iasă nunta bine.

Ninge in Romania! Avertisment de ultima ora de la meteorologi!

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei