Procurorii anticorupție au decis să finalizeze dosarul în care era cercetată fosta președintă a Autorității Electorale Permanente. Astfel, Ana Maria Pătru a fost trimisă în judecată pentru spălare de bani și trafic de influență. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunerea de a se menţine măsura preventivă a controlului judiciari.
În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 920/VIII/3 din 27 septembrie 2017, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatei PĂTRU ANA-MARIA, la data faptelor președinte al Autorității Electorale Permanente (A.E.P.) pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- trafic de influenţă în formă continuată (2 acte materiale),
- spălare a banilor
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada aprilie-mai 2013, inculpata Pătru Ana Maria a pretins de la reprezentantul unei firme de software suma de 1 milion de euro, iar la sfârşitul lunii iulie 2013 a pretins de la aceeași persoană două ceasuri de lux (un ceas de damă în valoare de 49.700 lei şi un ceas bărbătesc în valoare de 58.500 lei), lăsând să se creadă că are influență asupra directorului unei instituții publice cu atribuții de control și a promis că-l va determina să soluționeze în mod favorabil o investigație care privea firma de software.
În scopul anterior menționat, inculpata a primit reprezentantul firmei de software:
- în perioada iulie 2013 - martie 2014, suma totală de 600.000 euro (în cursul lunii iulie 2013 suma de 400.000 euro, sumă remisă și primită într-o servietă marca Montblanc împreună cu un instrument de scris aceeași marcă; la sfârșitul lunii noiembrie 2013 suma de 100.000 euro și în cursul lunii martie 2014 suma de 100.000 euro).
-la data de 30 iulie 2013, două ceasuri de lux în valoare de 49.700 lei, respectiv de 58.500 lei.
În perioada 26 iulie 2013 – 02 noiembrie 2016, inculpata Pătru Ana Maria a disimulat adevărata natură a provenienței sumei de 600.000 euro și beneficiarul real al acestei sume, obținută ca urmare a săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, prin:
-achiziționarea, pe numele unei rude, a unui teren în suprafață de 1.000 m2 situat pe raza orașului Voluntari, județul Ilfov, în valoare de 130.000 euro,
- achiziționarea, pe numele unei alte rude, a unui apartament situat în municipiul Constanța, județul Constanța, cu suma de 80.000 euro (din care 75.000 euro au fost achitați, în numerar, cu titlu de avans, diferența de preț în sumă de 5.000 euro fiind achitată prin virament bancar),
-efectuarea unor investiții, în perioada 2014-2016, în sumă totală de 437.314,13 euro, constând în edificarea, pe terenul situat în orașul Voluntari, județul Ilfov, menționat mai sus, a unui imobil - casă de locuit, (inclusiv dotarea și amenajarea acestuia) precum și dotarea și amenajarea apartamentului situat în mun. Constanța, amintit anterior.
La data de 05 decembrie 2016, inculpata Pătru Ana Maria a formulat și înregistrat la Direcția Națională Anticorupție un denunț privind existența unei infracțiuni de trafic de influență, pretins comisă de directorul instituției publice la care am făcut referire mai sus, cunoscând că acesta este nereal.
Cu ocazia audierii în calitate de inculpat, Pătru Ana Maria a recunoscut că denunțul – obiect al infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, reținută în sarcina sa, este mincinos.
Pentru infracţiunea de inducerea în eroare a organelor judiciare – astfel cum a fost recunoscută de către inculpată, s-a dispus, în timpul urmăririi penale, disjungerea cercetărilor şi formarea unui dosar separat.
În prezenta cauză s-a dispus luarea măsurii asigurătorii constând în indisponibilizarea, prin instituirea sechestrului, asupra bunurilor imobile achiziționate din banii obținuți ca urmare a infracțiunii de trafic de influență.