Ana Birchall o acuză pe Viorica Dăncilă! A pus-o să scrie minciuni

Ana Birchall o acuză pe Viorica Dăncilă! A pus-o să scrie minciuni Sursa: arhiva EVZ

Într-o postare pe contul său de Facebook, fostul ministru al Justiției a acuzat-o pe Viorica Dăncilă că a dat-o afară din Guvern, pentru că a refuzat să scrie minciuni.

Ana Birchall spune că a refuzat să redacteze o scrisoare adresată membrilor Parlamentului European, în care ar fi trebuit să arate că Justiția din România funcționează în „parametri normali”.

„Mă mândresc că și atunci am rezistat diverselor presiuni, chiar dacă ulterior am fost dată afară din Guvern pentru că am refuzat să promovez minciuni de genul celor scrise de doamna Dăncila în faimoasa scrisoare adresată membrilor Parlamentului European, și mi-am dus la îndeplinire mandatul cu bună credință, profesionalism, responsabilitate și respect față de lege și domnia legii”, a scrie Ana Birchall.

Ana Birchall a mai scris că în perioada în care a fost vicepremier al primului Guvern PSD sau ulterior, când a devenit ministrul al Justiției, și-a îndeplinit mandatul cu profesionalism.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Voi face tot ceea ce îmi stă în putință pentru a îndeplini acest mandat cu profesionalism, seriozitate și echilibru. Îmi doresc ca alături de instituțiile care au atribuții și responsabilități în acest domeniu, de reprezentanți ai societății civile și mass media, precum și printr-un dialog transparent cu partenerii noștri externi să putem asigura bunul mers al justiției, ca o premisă fundamentală a unei democrații consolidate.

Am inteles mesajul tuturor celor care s-au exprimat in spatiul public. Am inteles si preocuparea partenerilor nostri externi. Va asigur ca incercam sa gasim solutiile necesare pentru bunul mers al Justitiei. Sa stiti ca nu este nicio agenda ascunsa, am venit aici cu cele mai bune intentii.

Impreuna vom gasi solutiile conforme cu ceea ce am invatat in primul an de facultate - aplicarea legii". Asta declaram exact acum 3 ani, într-o zi de 10 februarie 2017, când am preluat pentru prima dată mandatul de ministru interimar al justiției”.