Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, a declarat marţi, la Bruxelles, că este esenţial ca Uniunea să reafirme sprijinul pentru politica de extindere a UE, care are un efect transformator din punct de vedere politic, economic, social şi instituţional, precum şi pentru întărirea cooperării regionale şi dezvoltarea de proiecte concrete în Balcanii de Vest, cu beneficii directe asupra populaţiei din regiune.
Ea a participat la reuniunea Consiliului Afaceri Generale (CAG).
Principalul subiect de interes de pe agenda reuniunii a vizat pregătirea proximului Summit european din 9-10 martie 2017. În acest context, miniştrii pentru afaceri europene din statele membre UE au avut un schimb de opinii pe marginea proiectului de Concluzii ale Consiliului European, cu accent pe ocuparea forţei de muncă, creşterea şi competitivitatea, migraţia, securitatea şi apărarea şi relaţiile externe UE, arată un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis Agerpres.
În cadrul discuţiilor, ministrul delegat Ana Birchall a exprimat susţinerea pentru continuarea implementării strategiilor privind Piaţa Internă, consolidarea politicii industriale a UE şi definitivarea pieţei unice digitale. De asemenea, în ceea ce priveşte aspectele referitoare la securitate şi apărare, demnitarul român a evidenţiat necesitatea implementării obiectivelor formulate la nivel european şi euro-atlantic, cu asigurarea complementarităţii deciziilor în plan european cu cele asumate în cadrul NATO. Ea a subliniat importanţa, atât pentru statele membre, cât şi pentru partenerii UE, a promovării în continuare la nivel UE a măsurilor de combatere a ameninţărilor hibride.
Totodată, în discuţiile vizând pregătirea Consiliului European referitoare la politica comercială a UE, ministrul delegat a declarat că "România sprijină angajamentul ferm al UE de a menţine o politică comercială activă cu partenerii terţi". În context, a salutat votul pozitiv recent al Parlamentului European cu privire la Acordul economic şi comercial cuprinzător dintre UE şi Canada şi a subliniat importanţa garantării accesului ne-discriminatoriu al tuturor cetăţenilor europeni la beneficiile economice ale Acordului, prin concretizarea angajamentului Canadei de a elimina, în decembrie 2017, vizele pentru toţi cetăţenii români, precizează MAE.
Cu referire la migraţie, partea română a subliniat importanţa abordării cauzelor profunde ale fenomenului. "România susţine consolidarea cooperării cu partenerii externi, state de origine şi de tranzit, inclusiv în baza măsurilor agreate la Summit-ul European informal din Malta din 3 februarie care vizează gestionarea migraţiei pe ruta Mediteranei Centrale, precum şi sprijinul UE pentru statele aflate de-a lungul rutei Balcanilor de Vest. Totodată, trebuie să continuăm implementarea Declaraţiei UE-Turcia din martie 2016", a declarat ministrul delegat Ana Birchall, potrivit comunicatului.
De asemenea, oficialul român a reiterat necesitatea menţinerii angajamentului Uniunii în Balcanii de Vest. În context, a reafirmat sprijinul pentru politica de extindere a UE, care "are un efect transformator din punct de vedere politic, economic, social şi instituţional, precum şi pentru întărirea cooperării regionale şi dezvoltarea de proiecte concrete cu beneficii directe asupra populaţiei din regiune".
Cu prilejul reuniunii CAG au fost adoptate formal, ca punct fără dezbatere, de către miniştrii afacerilor europene, Concluziile Consiliului privind Mecanismul de Cooperare si Verificare, urmare a raportului Comisiei Europene publicat la 25 ianuarie. "Concluziile sunt echilibrate şi reflectă angajamentul autorităţilor române de a continua lupta împotriva corupţiei şi reforma sistemului judiciar, precum şi continuarea dialogului cu Comisia Europeană în vederea îndeplinirii obiectivului de finalizare a Mecanismului", a arătat ministrul delegat Ana Birchall.
În acest sens, oficialul român a susţinut că, urmare a demersurilor făcute de către primul-ministru Sorin Grindeanu în discuţiile cu preşedintele şi prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, a fost deja demarat dialogul cu Comisia Europeană pentru a permite clarificarea unor aspecte din cele 12 recomandări din raport în vederea îndeplinirii acestora cât mai repede.
Referitor la adoptarea concluziilor privind raportul MCV, Ana Birchall a subliniat necesitatea de a avea recomandări ne-echivoce care să permită un calendar predictibil pentru finalizarea Mecanismului şi a salutat recunoaşterea de către Comisia Europeană a lipsei oricărei legături între Mecanism şi alte dosare europene, precum Schengen sau fondurile structurale.
Miniştrii pentru afaceri europene au avut, totodată, un schimb de opinii cu privire la Semestrul European şi despre proiectul de recomandare privind politica economică a zonei euro, în vederea transmiterii, spre andosare, către Consiliul European.
În cadrul CAG, Preşedinţia malteză a Consiliului UE a informat cu privire la stadiul implementării prevederilor Acordului Inter-instituţional privind mai buna legiferare.
De asemenea, la reuniunea CAG din 7 martie, miniştrii pentru afaceri europene au formalizat acordul cu privire la pachetul vizând revizuirea la mijlocul etapei a Cadrului Financiar Multianual 2014-2020.
Totodată, în marja reuniunii Consiliului Afaceri Generale, ministrul delegat pentru Afaceri Europene a avut o serie de întrevederi cu ministrul de stat german pentru Europa, Michael Roth, cu ministrul de stat britanic, David Jones, cu secretarul de stat italian, Sandro Gozi, precum şi cu secretarul de stat spaniol pentru UE, Jorge Toledo Albinana. Ministrul delegat Ana Birchall are programată şi o întrevedere cu comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu.