Ana Birchall cere desființarea SIIJ, în procedură de urgență!

Ana Birchall cere desființarea SIIJ, în procedură de urgență!

Desființarea Secției Speciale este dorința pe care și-o va pune Ana Birchall la cumpăna dintre ani.

Fostul ministru al Justiţiei este ultimul nume înscris pe lista celor care vor desființarea SIIJ. Pentru asta, Birchall propune adoptarea de către Guvern a unui proiect de lege care să ajungă în Parlament cât mai urgent posibil!

„Adoptarea acestui memorandum este un pas important şi prezintă concluzia majoritară (de care am vorbit public de nenumărate ori şi care mi-a adus şi multă «furie» din partea unora) desprinsă din punctele de vedere ale tuturor instituţiilor şi asociaţiilor profesionale (puncte de vedere care au fost transmise grupului de lucru pe care l-am înfiinţat, special, la începutul verii, la ministerul Justiţiei), continuate şi cu consultările actualului ministru al Justiţiei”, scrie pe Facebook fostul șef al Justiției.

Birchall consideră că „vremea şmecheriilor introduse pe furiş de Iordache şi susţinătorii săi în Comisia specială trebuie să apună! Tocmai de aceea, cred că, alături de acest memorandum (care nu are valoarea juridică a unui proiect de lege, de exemplu) se impune iniţierea şi adoptarea unui proiect de lege de desfiinţare a SIIJ, proiect de lege care să fie adoptat de guvern şi transmis în Parlament, în procedură de urgenţă”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Prin desființarea SIIJ „se va mai face un pas important pentru recredibilizarea justiţiei şi pentru ca românii să-şi recapete încrederea în actul de justiţie”.

Iar pe apărătorii Secției Speciale, Ana Birchall îi roagă „să se mai uite încă o dată, dar cu bună credinţă, la modificările toxice introduse smechereşte de Iordache în comisia specială, modificări legate de competenţa Secţiei. Pentru că realitatea arată că nici până în acest moment nu s-au putut explica credibil marile semne de întrebare privind suprapunerile de competenţă cu DIICOT şi alte Parchete prin extinderea competenţei la toată cauza indiferent de calitatea persoanelor! Cu alte cuvinte, de ce această secţie trebuie să analizeze tot dosarul în condiţiile în care este imposibil ca această Secţie să aibă expertiza DIICOT. Sau... poate asta s-a urmărit, dacă analizăm mai cu atenţie lista solicitărilor SIIJ de preluare a unor dosare imediat ce SIIJ a început să funcţioneze!?”.

Reamintim că Executivul a adoptat în şedinţa de vineri memorandumul înaintat de Ministerul Justiţiei prin care se propune desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ).

Vineri seară, ministrul Cătălin Predoiu a anunțat, la începutul şedinţei de guvern, că SIIJ este o instituţie sui generis care iese din principiile de funcţionare ale Ministerului Public, prin modul de reglementare a funcţionării.

„Am reluat că a fost criticată atât de Comisia GRECO, Comisia de la Veneţia şi MCV, dar aş vrea să deschid o perspectivă şi cu privire la anul 2020 în care Comisia Europeană (CE) îşi pune problema introducerii unui mecanism de screening, de monitorizare, de evaluare a statului de drept în toate statele europene. Preşedinţia germană din partea a doua a anului a anunţat că deja va face o prioritate din acest lucru şi noi suntem în poziţia de a elimina cât mai multe critici din Raportul de ţară până la acea dată, astfel încât să nu intervină suprapuneri între MCV şi acel mecanism. Nu mai spun de impactul pe terţe dosare europene din cauza acestor critici pe care încă le înregistrăm în MCV”, a precizat Predoiu.

Și premierul Ludovic Orban sprijină desființarea Secției Speciale și afirmă că și-a asumat acest lucru prin programul de guvernare: „Practic, angajamentul nostru legat de MCV este de transpunere a recomandărilor, pentru că obiectivul nostru este la un moment dat să punem punct acestui MCV”.