Plenul CSM se întruneşte legal miercuri, dar soluţia detaşării în funcţia de ministru este de competenţa Secţiei pentru judecători. Scrisoarea premierului nu poate fi soluţionată mai înainte ca Instanţa Supremă să-şi dea acordul
Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) a trimis o scrisoare ambasadorului SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, în care acuză CSM că face tot posibilul să o împiedice pe Mona Pivniceru să ajungă ministru al Justiţiei, deşi "toate normele legale în materie crează fundamentul legislativ care să permită detaşarea doamnei Mona Maria Pivniceru în funcţia pentru care a fost nominalizată". "Magistraţii României, judecători şi procurori, cărora li se alătură şi organizaţii non-guvernamentale din societatea civilă, lideri sindicali, în numele membrilor, susţin numirea dnei Mona Maria Pivniceru în funcţia de ministru al Justiţiei întrucât şi-a câştigat încrederea inclusiv a omului de rând care i-a urmărit prestaţiile publice, prin activitatea de execuţie, ca judecător, cadru didactic universitar, implicarea activă în apărarea independenţei politice şi economice a justiţiei, prin promovarea unor soluţii pragmatice pentru rezolvarea unora dintre marile probleme ale sistemului judiciar", se arată în scrisoarea adresată de AMR ambasadorului SUA în România, Mark Gitenstein. Demersul AMR este susţinut şi de Asociaţia Procurorilor din România, prin acţiunea lor aceştia dorind să se pună capăt "stării de provizorat ce dăunează justiţiei, care se confruntă cu probleme mult mai grave, care aşteaptă soluţii rapide, decât discuţiile politicienilor, indiferent de cine le iniţiază, şi o transformă într-o marfă electorală cu aşa zisă miză de confiscare", se menţionează în scrisoare. Sunt detaliate normele legislative care permit detaşarea Monei Pivniceru în funcţia de ministru al Justiţiei. Asociaţia Magistraţilor consideră că CSM "a dat dovadă de inerţie" şi "lipsă de preocupare" şi a "amânat inacceptabil de mult" întrunirea membrilor pentru a dispune asupra acestei detaşări a Monei Pivniceru. "Mai mult, Consiliul Superior al Magistraturii a avansat în presă teza potrivit căreia există o aparentă incompatibilitate în situaţia în care un judecător este detaşat la Ministerul Justiţiei ca titular al portofoliului de ministru. Această atitudine şi stare de lucruri este contestată de magistraţi pentru că dispoziţiile legale sunt clare şi nu conduc decât spre obligaţia Consiliului Superior al Magistraturii de a dispune detaşarea persoanei în urma solicitarii formulate de altă autoritate publică", se mai mai susţine în scrisoarea semnată de preşedintele interimar al Asociaţiei Magistraţilor din România, judecătorul Dan Spânu.Reamintim că, anterior, AMR a trimis o scrisoare deschisă şi Consiliului Superior al Magistraturii prin care cerea accelerarea procedurilor. Membrii CSM au păţit ca şi cei ai Curţii Constituţionale a României (CCR). Scrisoarea premierului către CSM prin care se solicită detaşarea judecătoarei Mona Pivniceru a nimerit în plin concediu. Unii dintre membri au reuşit să se întoarcă în Bucureşti, dar mai sunt câţiva aflaţi în străinătate. Se întorc mâine, astfel că va fi posibilă întrunirea membrilor CSM pentru rezolvarea situaţiei. Concret cererea premierului privind detaşarea, la care este ataşat şi acordul scris al judecătoarei Mona Pivniceru pentru detaşarea în funcţia de ministru al Justiţiei, este de competenţa Secţiei pentru judecători din CSM. Însă cererea nu poate intra pe rolul acesteia decât după ce Plenul CSM ia miercuri act de demisia judecătoarei din funcţia de membru ales în forul suprem al magistraturii. După ce Plenul ia act de demisie, scrisoarea premierului va fi trimisă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - care trebuie să-şi dea acordul. Abia apoi va putea fi luată în discuţie de membrii Secţiei pentru judecători din CSM. CITIŢI ŞI:
- Mona Pivniceru, şanse mici să devină ministru
- GAFĂ DE PROPORŢII. Mona Pivniceru, deconspirată de Crin Antonescu. Soarta ei se decide miercuri
- Victor Ponta: Mona Pivniceru nu va renunţa la funcţia de ministru
- BOMBĂ AMORSATĂ: Pivniceru, interceptată punând Justiţia la cale împreună cu Bălan
- Pivniceru a căzut în falia dintre Ponta şi Antonescu
- Mona, la loc comanda, vrea ministru! Pivniceru: Doar nu m-am urcat în maşina lui Nuţu Cămătaru| FOTO